Puterea subconștientului: Gândire pozitivă, Afirmații Pozitive

Salutare,

Nu știu, dar eu... când încep fiecare postare cu „de când n-am mai scris și publicat pe blog...” îmi vine să-mi smulg părul din cap singură.

Pe cuvânt de onoare.

Nu știu ce simți tu când citești mereu aceleași cuvinte plângăcioase.

Pare rău, pare rău dacă te-am supărat vreodată.

Pe cuvânt.

Dragul meu cititor, tu asculți afirmații pozitive?

Eu da.

Ascult de mulți ani. Decenii chiar.

Ascult afirmații pozitive deoarece sunt o adeptă înflăcărată a gândirii pozitive cred în puterea subconștientului.

Și pentru că lumea e plină de negativitate, de judecători din oficiu, care se ocupă cu aruncarea cu piatra și nu se rezumă doar la arătatul cu degetul, m-am gândit să împrăștii eu pozitivitate forțat.

În acest scop, acum câteva luni am înregistrat primul meu „video” cu afirmații pozitive concepute de mine.

Poate unele dintre aceste afirmații pozitive sunt generaliste și le-ai auzit în altă parte – este posibil, că nu nimeni nu are brevet pe cuvinte –, dar cele mai multe dintre enunțurile rostite de mine sunt originale. Sunt sau se vor originale.

Așa cum am scris și aici (apasă, vei fin condus/ă pe alt blog al meu), suntem oameni și, câteodată, avem aceleași idei.

Apropo de asta, numai săptămâna trecută, în timp ce urmăream un film, am avut impresia că cineva trebuie să fi pus mâna pe una dintre poveștile mele scrise și niciodată publicate.

Subiectul era înspăimântător de asemănător.

Nici nu știu pe unde este cartea cu subiectul în cauză... s-a rătăcit printre o mie altele lăsate în voia sorții.

Și tocmai pentru asta... am nevoie de afirmații pozitive. Am nevoie să mă încurajez singură.

La ce mă refer?

La faptul că am scris atâtea cărți, dar nu le-am publicat, nefiind satisfăcută de ele.

Asta nu înseamnă că ce-am publicat până acum sunt toate capodopere, opere de artă – aș spune chiar că, mai ales, cărțile de rețete n-ar fi trebuie să le public niciodată. Nu în acel format, cel puțin.

Am scris mai multe aici: https://aperitivesimple.blogspot.com/2023/02/carti-de-bucate-41-de-retete-iertare.html.

Of, ce greșeli facem noi fără să vrem.

Dar să nu mă pierd în detalii din nou.

Dragul meu suporter, colega de breaslă, iubitor de lectură, visător și om care pui trup și suflet în ceea ce faci, îți recomand să asculți afirmații pozitive și să meditezi zilnic, pentru a menține mintea lubrifiată cu gândire pozitivă.

Că ascultăm meditații cu afirmații pozitive de tipul „Eu sunt”, ori ascultăm afirmații de tipul „Tu Ești”, ambele îți ghidează subconștientul să lucreze în favoarea ta.

În curând, am să public și afirmații pozitive pentru a fi ascultate înainte de a merge la somn.

Cred că știi deja că am publicat o carte cu afirmații pozitive în trei volume:

Afirmații pentru femei
Afirmații pentru bărbați
Și un volum care le cuprinde pe amândouă

Pe oricare l-ai fi citit, te felicit pentru dorința de a-ți depăși limitele, câteodată autoimpuse.

Ce fel de afirmații sunt?

Afirmații pozitive pentru succes și reușite
Afirmații pozitive pentru iubire și apreciere
Afirmații pozitive pentru autostimă și încredere în sine
Afirmații pozitive pentru pace și liniște
Afirmații pozitive pentru motivație și încurajare
Afirmații pozitive pentru activarea legii atracției
Afirmații pozitive pentru a ghida subconștientul să lucreze în favoarea ta

Pe YouTube, Soundcloud și Instagram public videouri cu astfel de afirmații, dar nu numai.

Sunt convinsă că am inventat o tehnică revoluționară care consistă în combinarea afirmațiilor pozitive directe și indirecte – adică afirmații pozitive de tipul Eu Sunt + Tu Ești.

Tehnică aceasta are un impact deosebit de puternic și un efect de durată asupra celor care le ascultă zilnic ori de mai multe ori pe zi, mai cu seamă dacă le repetă cu sentiment (fie în gând, fie cu voce tare).

De ce zic că sunt convinsă că eu am inventat tehnica asta revoluționară?

Pentru că ascult afirmații pozitive de ani, cum am menționat mai devreme, și nu am auzit pe nimeni să le combine așa.

Afirmațiile pozitive combinate au un menirea de a scoate din apatie pe oricine le ascultă.

În acest caz, nu numai că activezi legea atracției, dar îți obligi subconștientul să lucreze în favoarea ta în timp ce îți vezi de viața ta - adică faci altceva (dormi, mănânci etc.).

Că este o chestiune de schimbare de paradigmă.

Ceea ce înseamnă că ascultând afirmații pozitive (combinate sau nu) îți transformi gândurile negative în gânduri pozitive.

Dragul cititor, că-ți place de mine sau nu, te asigur că afirmațiile mele pozitive, modul în care le rostesc eu, scutură întreaga ta ființă.

Ar fi trebuit deja să public „Ce ești azi, ai decis ieri” însă am fost luată cu asalt de nevoia imperioasă de a mă concentra pe romanul „O viață în cuvinte.”

Și ce roman e ăsta... „ce roman, ce poveste!” mi s-a spus cu entuziasm și admirație!

Abia aștept să-l public.

Este lucrarea mea cea mai importantă după „14 nuanțe de roșu.”

O poveste de odinioară deosebit de actuală.

Până atunci, dragul meu și draga mea, orice ai fi tu, eu îți spun că dacă ai un vis mai mare decât tine, ascultând afirmații pozitive, activezi puterea ta interioară, trimițând vibrațiile juste în univers și, cât ai plezni din degete, ai legea atracției.

Mă-nchin în fața ta, om bun făcut în chipul și asemănarea Domnului, și îți urez din suflet mult succes!

⭐⭐⭐⭐⭐

Îți mulțumesc din suflet dacă mi-ai recenzat pozitiv cărțile.

Știu că ai fost mai mult decât generos/generoasă.

Sunt conștientă de faptul ai închis ochii în fața erorilor de exprimare (și altele).

Recunoștința mea este infinită.

Crezi sau nu, mă rog pentru tine-n fiecare seară. Da.

Nu închid ochii înainte de a mulțumi cerului pentru fiecare om care apreciază ceea ce fac și vede eforturile mele.

Universul o să-ți întoarcă înmiit înapoi fericirea ce împrăștii.

Cred în legea atracției așa cum cred că este destulă abundență pentru toți oamenii pe lume.

Ia-ți destinul în mâini și publică-ți singur/ă munca! GRATUIT!

Dacă nu ți-e frică de recenzorii nemiloși și până să fii publicat/ă de o casă de editură tradițională, publică singur GRATUIT pe Google Partners, Draft2Digital ori alte edituri virtuale. Sunt foarte multe.

💞💛💙

Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive.

💯Legea recompensei

Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală.

Dar nu numai.

Aici ai titlurile noilor mele (apasă, vei fi condus/ă pe Google Play) cărți semnate cu Cristina Gherghel.

Credit fotografii

Unele sunt de pe Pixabay, altele (precum cea de mai jos) de pe PngTree.

desen ceasca cafea inima si trifoi cu patru foi

Succesul tău să nu depindă niciodată de falimentul altora.

Citește mai departe

Cum intri în anul nou

Dragul meu cititor,

Nu știu tu cum intri în anul nou, dar eu mă pregătesc să intru cu inima, mintea și casa curată, cu trupul îmbăiat și sufletul golit de durere.

Banal, cliché, siropos... gândești tu, poate.

Nu te contrazic.

Nu mai scriu des pe bloguri, cum o făceam odată.

Am mai zis asta, am prea multe acum (în jur de 80 – vezi profilul meu de blogger aici – link direct).

Aș vrea mult de tot.

Deseori intru să mă ocup de ele, că mi-e dor. Mi-e așa de dor... să vorbesc cu tine... Bine, să vorbesc este incorect, să-ți scriu ție, că știu că unii dintre voi așteaptă știri de la mine.

Unii dintre voi – oameni cu suflet mare – îmi trimit mesaje să mă întrebe pe unde mai sunt, ce mai fac, unde-mi sunt cărțile pe care le-am anunțat de așa mult timp etc.

Sunt scriitoare, scriu cărți acum. Tot pentru tine. Doar pentru tine. Dar publicarea de cărți nu este ca publicarea de postări.

Așa cum nici vara nu-i ca iarna.

E greu să știu cine le citește. Numai dacă ai avut 5 minute să lași o recenzie.

Și unii o fac. Da.

Recenziile de la „Publică Gratuit și Vinde-ți Singur Cartea” m-au făcut să mă emoționez profund.

Nu există satisfacție mai mare pentru un autor de cărți motivaționale să citească că scopul a fost atins.

Pe această cale, țin să-ți mulțumesc din adâncul inimii pentru generozitatea ta.

Să aflu că ai înțeles exact ce am avut în minte când am scris acele rânduri pentru visătorii care vor să-și ia în mâinile proprii destinul, mi-a făcut inima să tresalte de bucurie și ochii să-mi danseze în lacrimi.

Recunoștință eternă.

În a doua ediție îmbunătățită și actualizată a acestei cărți, ți-am lăsat un mesaj.

Ție. Da.

Și apropo de asta, ai văzut noile mele cărți de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală?

O miriadă de Afirmații Pozitive pentru Femei & Bărbați – Puterea Subconștientului – această carte are trei versiuni. Una pentru femei, una pentru bărbați și una care le conține pe amândouă.

Nu este mare diferență între afirmațiile pentru femei și afirmațiile pentru bărbați, este doar chestiune de semantică și individualitate. Dacă citești una, este superfluu să o citești pe cealaltă.

Motivație, Îndrumări și Afirmații Pozitive pentru Artiști & Creatori

coperte carti pentru dezvoltare personala de cristina gherghel

Sunt super folositoare celor determinați să-și schimbe destinul.

Vreau să te motivez să lupți pentru visurile tale. Tu, singur împotriva tuturor și în ciuda tuturor vicisitudinilor.
Numai cei care se dau bătuți nu-și îndeplinesc dorințele.

Cea mai așteptată carte a mea, despre care sunt întrebată des, „Ce Ești Azi, ai Decis Ieri,” apare în curând.

Stai pe fază, dacă ești interesat.

În lucru sunt și câteva romane. Unele dintre ele vor fi lansate în 2023.

Eugenia
Flori de Cireș
Șuvițe de Viață
O Viață în Cuvinte
Reparatorul de Piane
Și dacă Ploaia s-ar Opri
Lejeritatea Ființei Umane

Cum intru tu în anul nou, este treaba ta până la urmă.

Aș vrea ca tu să intri cu entuziasm și voie bună.

Eu intru cu speranță și gândire pozitivă, de aceea scriu așa de mult despre afirmații pozitive.

Dar ce zic, nu numai că scriu, dar și înregistrez multe pentru tine și le public pe rețelele mele de socializare, platforme varie, bloguri etc.

Probabil știi deja, poate le-ai și ascultat. Dacă nu, uite aici niște linkuri directe:

Drag om bun, îți doresc din profundul inimii mele un an glorios, plin de sănătate, iubire, pace și prosperitate.

În cazul în care ai timp liber, consideră să scrii o recenzie la cărțile mele pe care le-ai apreciat.

Cum am scris mai înainte, așa știu că ți-am dat o idee sau te-am făcut să lupți pentru visurile tale. Ori poate ți-am stârnit un zâmbet.

Sunt faimoasă pentru asta.

Pe TikTok.

Accesează cu grijă, dacă nu iubești accentul moldovenesc.

🕮🎁

Cărțile mele se găsesc peste tot online, în ambele formate: electronic și de hârtie.

Le poți avea GRATUIT dacă dorești să le recenzezi.

Contactează-mă prin formularul de contact. Pe rețelele de socializare intru rar.

💞💛💙

💯Legea recompensei

Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală.

Dar nu numai. ☺️

Credit fotografii: Unele sunt de pe Pixabay, altele de pe PngTree.

Disclaimer

O parte dintre linkurile de pe blog sunt linkuri de afiliat.

Asta înseamnă că eu câștig un procent din eventualele vânzări generate de aceste linkuri și bannere.

Pentru detaliile complete, apasă aici.

Citește mai departe

Comentează și câștigă haine și cărți!

Hai la cadouri, cadouri, cadouri avem!

Multe măricele și puține mărunte!

Update noiembrie 2022

Din motive greu de explicat, am fost nevoită să renunț la acest proiect. Concursul nu s-a mai făcut.

Îmi cer mii de scuze.

Mă voi revanșa cumva.

Salut,

În octombrie 2022, eu, Cristina Gherghel, am hotărât să lansez o campanie de premiere a ta, adică a cititorului și ascultătorului meu, care decide să lase comentarii pertinente subiectelor vlogurilor publicate de mine în această lună pe canalul meu de YouTube.

Comentariile lungi sau scurte, legate de tema fiecărui vlog în parte, este musai să conțină unul dintre hashtagurile: #cristinagherghel și #14nuanțederoșu.

Dacă nu știi, 14 nuanțe de roșu este ultima carte pe care am publicat-o cu numele Cristina G.
Exemplu la vlogul despre bârfe:

„Ce tot atâta bârfe, bârfă. Toți bârfim! Cui îi pasă? Mie nu, #cristinagherghel. M-ai făcut să ascult până la capăt, doar pentru vreau neapărat să am autograful tău pe #14nuantederosu!”

Simplu, nu?

Menționez o parte dintre premiile oferite:

Un lănțișor placat cu aur cu medalion chakra
O pereche de cizme scurte, îmblănite, roz deschis
O sumedenie de rochii
Și evident, și un număr de exemplare ale cărții 14 nuanțe de roșu
Plus, o serie de cadouri surpriză

Dacă vreunul dintre premiile puse în joc, îți surâde, înscrie-te la canalul meu de YouTube și stai cu ochii pe următoarele mele vloguri.

Mai multe detalii și regulamentul aici: https://scriitorcristinag.blogspot.com/p/regulament-concurs-oct-22.html

Ciao, abia aștept să-ți citesc părerile.

Aici ai vlogul de pe YouTube

Citește mai departe

Ce poți să faci în fața bârfei și a răutăților gratuite

Cum să faci față bârfei și răutăților gratuite este titlul unui vlog publicat pe canalul meu de YouTube, la care te invit să te înscrii (abonezi) și tu, dacă dorești.

Bârfa... o activitate mult mai comună decât știm și vrem să credem.

Câți dintre noi au suferit, suferă și vor suferi din pricina răutăților gratuite ale seamănului nostru?

Dar, avem noi control asupra celorlalți?!

Răspunde cinstit.

Ce este bârfa?

Bârfa este vorbirea de rău a altora când aceștia nu sunt prezenți. Auzi ceva despre cineva, o știre, un zvon, o remarcă oarecare și fugi repede să spui altcuiva.

Vorbirea de rău poate fi bazată pe un fapt real, inspirată la realitate, sau poate fi complet inventată.

Nu toată lumea bârfește din răutate, nu. Unii duc zvonurile mai departe din instinct. Știrile despre oameni hoinăresc și se intersectează cu discuțiile despre vreme.

Exemplu:

„Au zis la televizor că iarna o să fie tare lungă anul ăsta. Dar ai auzit ce i s-a întâmplat vecinei? I-a rămas fata gravidă c-un huligan din București! O omoară tat-su!”

Cam așa.

Bârfa, sportul nostru național, considerăm noi. În realitate însă, bârfa este un sport internațional. Oriunde te-ai afla în lume, bârfa este la ea acasă.

Un sport al limbii, mă refer.

Vorbirea de rău nu este o activitate prolifică doar la sate, nu. Și în orașe oamenii vorbesc despre unii și alții, numai că nu stau la colțul străzii, în general.

Ce să faci când auzi răutăți despre tine

Tu ce zici c-ar trebui să faci?

Eu zic să ignori. Să te prefaci că n-auzi, nu-nțelegi și să-ți continui viața așa cum ai făcut-o până atunci.

Dacă nu poți să ignori, du-te și confruntă-i pe cei

care n-au nimic mai bun de făcut decât să vorbească despre tine.

Dar nu le sări la gât imediat. Nu lansa acuze absolute.

Știi de câte ori cei ce-ți aduc la cunoștință că ești bârfit de cutare sau cutare, confundă ideile?

Nu insinua și nu bate apropouri. Nimeni nu-ți va spune pe față că te-au vorbit și te vorbesc de rău.

Întreabă-i direct, spune-le că știi.

Ei te vor întreba de unde sau cine ți-a zis, și tu, om cinstit, nu-ți dezvălui sursa.

Așa făcea mama mea. Venea acasă cu bârfe despre mine, în special duminica, după slujba „mare”, dar nu-mi spunea cine i le-a adus la cunoștință nici s-o pici cu lumânarea.

Nu fă ca mama, spune-le sursa.

Știi de ce?

Pentru că sursa, în 9 cazuri din 10, a participat activ la discuțiile despre tine. În unele cazuri, multe, sursa de informații este cine a lansat zvonul.

Eu am o rudă care nu vorbește cu mine de circa 25 de ani. Nu știu de ce. Eu bănuiesc că cineva i-o fi spus c-am zis eu ceva... cândva. Cine știe ce. Dar n-a venit la mine să-mi spună cu ce-am greșit. Și azi mă-ntreb ce s-o fi întâmplat.

Mărturisește cine ți ce ți-a spus. Poate omul este nevinovat. Dar dacă-i vinovat, că a admis, roagă-l frumos să înceteze, că nu-i creștinește ceea ce face. Bârfa-i păcat capital. Atât pot să spun pe tema păcatelor, că nu-s preot ori maică și n-am dreptul să fac o predică.

Bineînțeles că nu se va opri dacă-i om rău și nu-i pasă de suferința ta.

Gura lumii n-o poți închide și nu poți forța pe nimeni să facă ce și cum vrei tu.

Dacă eu îți spun să ignori, să nu-ți pierzi liniștea din cauza vorbelor rele, tu o faci?

Nu. Și eu nu te oblig, că n-am cum.

Eu pot doar să-ți amintesc ceea ce știi și tu și să te sfătuiesc la bine, pentru seninătatea ta.

Este ușor de spus să nu bagi în seamă, dar greu de făcut.

Ne pierdem somnul din cauza bârfelor, ruminăm asupra celor auzite și ne torturăm la infinit. Ne tocim nervii.

SINGURI și nesiliți de nimeni.

Vezi tu, cine spune răutăți despre tine, doarme liniștit. Poate a și uitat ce-a zis, cui și de ce, dar tu plângi în pumni și te dai în anul morții, luni sau chiar decenii după ce le-ai auzit.

Dacă nu-ți poți domestici gândurile tale, cum poți să schimbi pe altcineva?

Nu-i în puterea ta.

Bârfa ne lezează mândria, dar, dacă suntem onești recunoaștem că-n general aceasta nu face rău.

Gândește-te la tine, fă-ți o introspecție rapidă.

Tu nu ai dus zvonurile dintr-o parte-n alta niciodată?

N-ai bârfit nicicând?

E greu să recunoaștem că facem la fel. Pentru unii dintre noi, acțiunile noastre nu sunt la fel de greșite precum sunt acțiunile celorlalți. Alții fac rău, noi nu.

Dar... oameni suntem.

Despre mine s-au spus și se spun vrute și nevrute. Dar nu-mi pierd somnul și liniștea din cauza vorbelor.

„Oamenii vorbesc că au limbă și nu-și dau seama de răul pe care-l fac.” Asta-i una dintre filozofiile mele de viață.

Unii își dau seama perfect și-o fac cu scopul de a răni, dar eu prefer să cred că nu-și dau seama.

Nu a fost ușor să mă conving de asta. A fost o muncă colosală cu mintea mea.

Dacă știu că oamenii bârfesc din pură răutate, mă face să mă simt mai bine?

Dimpotrivă. Îmi sângerează inima. Așa că mă mint singură, înspre binele meu. Dacă ei m-au rănit, eu trebuie să mă vindec. Nu-s sfântă și nu zic: „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac.” Și nici nu le întorc și celălalt obraz. Dacă aș putea, le-aș întoarce gândurile. Dar nu-i în puterea mea.

Nu mă rog pentru ei, ci mă rog pentru mine: „Întărește-mă Doamne, dă-mi putere de înțelegere și de uitare.”

Și asta-ți spun să faci și tu.

Vorbele vin și pleacă, dar tu rămâi cu durerea și n-o lași să plece. O ții în sufletul tău de bună voie. Nu pentru că-ți place să suferi – bine, poate ești masochist, dar asta-i treaba ta, nu mă bag în chestii ce nu-nțeleg, ci pentru că te acaparează întrutotul și îți condiționează viața.

E mai ușor să ne lăsăm pradă sentimentelor și trăirilor negative, decât să luptăm împotriva lor.

Așa suntem creați.

Eu nu-mi irosesc nopțile din cauza acțiunilor altora. Nu sunt imună și Nu mă doare-n paișpe de toate mizeriile ce se spun despre mine și despre familia mea. Mă întristez instinctiv, dar îmi trece repede, că am învățat să nu mă gândesc la ce fac alții, ci numai la cum reacționez eu în fața răutăților.

Și când nu pot să dorm din cauza gândurilor negre (fie din cauza răutăților, a bârfelor, a problemelor), îmi spun ce-și spunea Scarlet O'Hara în „Pe aripile vâantului” după ce și-a pierdut fiica și soțul a părăsit-o: „Mâine, am să mă gândesc mâine.” Acum trebuie să dorm.” am adăugat eu cred.”

Îmi repet mantra asta până adorm. „Mantra” așa numesc eu o frază care mă liniștește.

Dezvolt și mai mult despre gânduri negre, reacții și acțiuni în „Ce ești azi, ai decis ieri” – una dintre cărțile mele care va fi publicată în curând.

Și mâine, a doua zi adică, am atâtea de făcut, că n-am timp să mă uit la tavan și să plâng din cauza altora. Seara-i mai greu, dar îmi spun: „Mâine, am să mă gândesc mâine.” Și-ncerc să mă gândesc la ceva frumos. Până când intervine uitarea... sau alte vorbe rele! Că oamenii vor vorbi mereu despre alții. Numai dacă trăiești în pustietate, nu te confrunți cu asemenea evenimente.

Modul ăsta de a-ți ghida gândurile înspre lucruri pozitive, de a le educa sau a le ține-n frâu, te ajută în orice stare negativă.

Nu-i ușor, dar dacă eu pot, poți și tu!

Câteodată, când durerea mă acaparează cu totul și știu că n-am nicio putere asupra celor care mă rănesc, îmi acord 5-10 minute în care să scufund în disperare. Plâng, mă contorsionez, țip din toți rărunchii – dacă-s singură, îți dai seama.

Nu m-apuc de urlat într-un bloc. Mă bagă lumea-n cămașă de forță.

Dar când zic 10 minute, nu bocesc 12 sau 20. Am zis 10, 10! – nicio secundă mai mult sau mai puțin. Fixez o alarmă. Pe bune! Ca să nu stau stresată și să mă uit la ceas încontinuu.

--- Oare au trecut 10 minute? Cât mai pot plânge?

Nu. Dacă decid să plâng și să-mi consum energiile aiurea, fac o treabă bună. Și-apoi îmi pun inima în pace.

Asta fac eu în fața răutăților. Că sunt bârfe sau altele.

Pentru început, tu poți să-ți acorzi 30 de minute de calvar. Sau 1 oră. Cât crezi, și-apoi scazi din timp treptat.

Este o tehnică pe care o practic cu mare succes de 20 de ani. Sunt expertă acum.

Mai multe tehnici și metode de ghidare a gândurilor în cartea „Ce ești azi, ai decis ieri”.

Dacă bârfele te-au ponegrit și ți-au pus la risc cariera sau locul de muncă, în loc să plângi în pumni și să te perpelești în iad, du-te și vorbește etic cu acei care au fost martori la vorbele rele despre tine.

Roagă acești oameni să-ți acorde 5 minute din timpul lor. Pune-ți inima pe tavă și spune-le adevărul. Nu țipa și nu ofensa. Fii calm ca un lac înghețat.

Dacă refuză să te asculte că dau crez zvonurilor și vorbelor rele, fă apel la umanitatea lor. Întreabă-i deschis:

„Dacă dumneavoastră ați fi în locul meu, dacă cei defăimați ați fi dumneavoastră, cum v-ați simți? Nu ați dori să spuneți și varianta adevărată?”

Apelează la conștiința lor. Sunt sigură că li s-a întâmplat și s-au simțit ca tine. Dacă ar fi reputația, viitorul, prezentul, locul lor de muncă în joc, nu ar vrea să repare ce alții distrug?

Sunt sigură că da.

Dacă au puțină empatie, te vor asculta.

În cazul în care nu vor și nu vor, nu ai cum să-i forțezi și insistența va crea și mai multă negativitate. În ultimă instanță, le poți scrie o scrisoare. Dacă nici așa nu rezolvi nimic, pune-ți inima în pace. Ai făcut tot posibilul.

În cazul în care răul făcut de vorbe este iremediabil, ce poți controla – cu mult efort – este acceptarea și resemnarea.

Vorbesc din experiență, cum am zis mai înainte.

Decizi cu bună știință să lași de la tine și de data aceasta. Este o muncă colosală care va dura luni sau chiar ani de zile, dar, îți garantez că odată ce-ai acceptat că nu-i poți schimba pe ceilalți, prezentul nu-ți mai părea atât de sumbru. Până și cerul se va lumina. Că ce arunci în univers se-ntoarce înapoi, ca un boomerang.

Concluzia este că nu poți închide gura lumii și ce fac alții nu stă în puterea ta, singura persoană pe care o poți schimba ești tu. Atât.

Și dacă gândurile și sentimentele tale rămân neschimbate vreme de 30 de ani, cum să poți tu să-i faci pe alții să-și vadă de treaba lor?

Dacă chiar nu poți să nu te gândești, nu te concentra pe probleme, ci pe soluții. Nu rumega asupra durerii, ci asupra tratamentului.

Concret, ce pot să faci în fața bârfelor?

Să le ignori și să-ți vezi de viața ta. Atât.

Ce fac alții este treaba lor, cum reacționezi tu în fața problemelor și răutăților, este treaba ta.

Bârfele și răutățile gratuite te afectează numai dacă nu le ignori.

Asta am avut de spus, mai multe în Ce ești azi, ai decis ieri.

Tu cum reacționezi în fața bârfei?

Lasă-ți părerile în comentarii.

Disclaimer

O parte dintre linkurile de pe blog sunt linkuri de afiliat.
Asta înseamnă că eu câștig un procentaj din (eventualele) vânzări generate de aceste linkuri și bannere.
Pentru detaliile complete, apasă aici.

Citește mai departe

Afantazia: inabilitatea de a vizualiza cu ochii minții - Test

Afantazia (aphantasia în engleză) este inabilitatea ori incapacitatea de vizualiza cu ochii minții.

Adică nu poți vedea în fața ta ceva ce nu există.

Nu-ți poți imagina ceva. De exemplu. nu-ți poți imagina că te plimbi pe o plajă pustie, nu poți auzi sunetul valurilor care se izbesc de stânci și nu poți vedea albastrul mării (ori al oaceanului).

Închide ochii și-ncearcă să-ți imaginezi ce-am scris mai sus sau ce vezi mai jos, în imaginea luată de pe Pixabay.

Să poți vizualiza este pentru mine o putere supranaturală.

Uite, aici (apasă, te va duce pe blogul dedicat), explic pe larg ce este.

Cred că dacă ai auzit de afantazia ai aceeași problemă ca mine: adică ai o minte oarbă.
Dar cum ai descoperit că ai o minte oarbă?
În ce context și de ce?

Nu știu tu, dar eu am descoperit asta când am ținut cu tot dinadinsul să vizualizez ceea ce voiam să devin (autoare) și n-am putut în ruptul capului.
Mi-au trebuit câțiva ani buni să-mi dau seama că nu am această capacitate.
Înainte de descoperirea asta eram convinsă că dacă alții pot să vadă ce nu este palpabil, și eu pot.
Credeam că nu știam cum se face.

Și-am încercat ani la rândul. Ore-n șir în fiecare zi.

Am citit tot ce-am găsit, am urmat sfaturi, am încercat să-mi păcălesc ochii și mintea că văd... că văd ce vreau eu să văd.

Totul a pornit după ce am auzit și citit despre Theater of the Mind - „Psycho-Cybernetics” - o carte scrisă de Maxwell Maltz.

Atât de mult mi-am dorit să-mi imaginez viitorul, să mi-l creez în minte și să-l văd aievea în fața ochilor... Mi-am forțat creierul, încât, la un moment dat, am simțit că-mi sângerează.

M-am dat bătută... pentru că sunt momente în viață, situații care n-au ieșire.

Cum este acesta. Acum, în 2022. Dar pe viitor nu se știe. Poate vor găsi o soluție.

Nu e mare scofală că ai afantazia, ba în unele cazuri, asta dacă ai o imaginație bogată, care nu-ți dă pace să trăiești în pace = ce se numește hiperfantazia (adică opusul afantaziei), este o binecuvântare.

Afantazia nu este o boală.

Nu suferi fizic și nici psihic, decât dacă ești arhitect, pictor sau o persoană creativă, care trebuie să vadă cu ochii minții ceea ce crează, mai înainte de a crea.

Mai multe despre asta, pe blogul de mai sus, dar și aici:

https://devorbacucristinag.blogspot.com/2018/10/suferi-de-aphantasia-afla-pe-loc.html

Citește mai departe

Sunt Scriitor sau Scriitoare?

Dragul meu cititor fidel și infidel – dintre voi, eu sunt cea mai infidelă, știu – rar scriu... că mai rar de-atât nu știu de se poate.

Bine, se poate. Se poate să nu scrii deloc.

În fine.

Aș vrea să știu dacă te-ai întrebat vreodată de ce am numit acest blog: Scriitor Cristina Gherghel (Cristina G. a fost mai întâi) și nu Scriitoarea Cristina Gherghel?

Că te-ai întrebat sau nu, eu îți spun că am făcut multe erori în viața mea, unele deliberate, precum aceasta.

În apărarea mea, nu e o eroare nepardonabilă, ba chiar este... mai elegant să i te adresezi unei scriitoare cu „Doamna scriitor”.

În orice caz, cum am explicat în noul meu blog – https://icristinagherghel.blogspot.com/ –, de care intenționez să mă ocup serios în acest an, atunci când am ales apelativul – ori titlul? – de scriitor, m-am gândit la modul general în care vorbim despre scriitori și scriitoare, autori și autoare, poeți și poete etc., respectiv scriitori, autori, poeți.

Că așa zicem noi când ne referim la ambele sexe, nu?

Scriitorii, autorii dansatorii, pictorii ș.a.m.d. români.

*Domnule scriitor Mircea Cărtărescu

Doamna scriitor sau scriitoare Cristina Gherghel

Ambele forme sunt permise și corecte, dar, cum am zis mai sus, „Doamna scriitor” sună mai elegant.

Pe chestia asta m-am fixat eu când mi-am numit blogul: Scriitor Cristina Gherghel.

În engleză am https://authorcristinag.blogspot.com/, de aceea am ales în mod automat (inconștient sau instinctiv) ca blogul în română să fie tot la genul masculin.

Exemplele (numele) de mai sus n-au nimic de-a face cu aroganța sau sensul de apartenență.

Nu sunt la nivelul domnului Cărtărescu, nici pe departe.

L-am amintit pe dumnealui pentru că iubesc modul în care scrie.

M-a făcut să sar de pe scaun de râs. Eram într-un nu știu care aeroport, băi... i-am speriat pe toți. Inclusiv pe mine.

Am vrut doar să știi, dacă ești interesat, de ce această alegere de... titlu sau/și apelativ.

Și-am mai vrut să-ți prezint ultimul meu blog, cel de mai sus, care-l va înlocui pe aceasta.

Nu fizic, nu.

Acesta va rămâne cum este – voi publica din când în când, sper că mai des decât acum, dar numai din motive de SEO.

Dacă vrei să te ții la curent cu ce mă ocup sau ce gândesc, https://icristinagherghel.blogspot.com/ este locul unde vei găsi aceste informații... vitale.

Ha. Ha. Ha.

Glumesc.

Pe bune.

Sunt un scriitor dintr-o mare (ori un ocean) de scriitori și autori.

Un autor ca oricare altul, dar care scrie diferit.

Nu ar fi îngrozitor dacă am scrie toți la fel?

Ai notat?

N-am scris „sunt o scriitoare”, îmi vine instinctiv să zic „ sunt un scriitor”.

Lista blogurilor mele, o găsești pe profilul meu de blogger (poza mea este pe undeva prin pagină, depinde pe ce o vizualizezi).

Ori apeși pe numele sau poza mea de la finalul fiecărui material, ori apeși aici și vei fi condus pe un alt blog al meu, unde este lista completă.

De-amu s-o public.

Așa fac eu.

Lucrez la 1000 de proiecte concomitent.

Cum să nu albesc?

*Îmi zice cineva de ce „Domnule” este mereu subliniat în roșu de Word și Google (corector)?

Nu am destule dubii despre limba și gramatica limbii române, nu, trebuie să se bage și corectorul.

Mama ei de treabă!

Blonde woman-blue eyes-red lipstick-gray dress

Poza-i de umplutură. Nici nu știu dacă-mi place.

Noul meu telefon face niște poze... mama lor de poze.

Zici că fața-i pudrată și gâtul alb (ori galben).

Rimel și ruj, atât am ca machiaj, poate și un creion sclipitor pe lângă ochi. Câteodată folosesc și un creion. Nu-mi amintesc și nu se vede bine.

Dezamăgită total.

Dar nu cred să fie telefonul de vină... ci... eu.

Anii trec, se duc departe...

Iar eu pierd timpul întrebându-mă cum e corect: sunt scriitor sau scriitoare?

Citește mai departe

Facebook și avertizarea injustă a contului

Poate știi, poate nu, poate te interesează că Facebook m-a avertizat că dacă mai calc greșit încă o dată, îmi va restricționa contul.

Totul a pornit de la acest video.

Vezi tu dacă vrei să citești sau nu.

Pe 25 iulie 2021, o persoană frustrată a găsit timp să lase un comentariu antagonist la una dintre postările mele. Un video ironic, de fapt, pe care-l ai mai sus.

Mai jos ai un print screen al postării pe Facebook. Public asta căci are relevanță.

Nu am făcut un printscreen al comentariului în cauză – nu am avut timp. Dar, deși am afantazia, mi-l amintesc cuvânt cu cuvânt, exact cum a fost scris:

„nu imi pasa ca nici altora nu le pasa punct”

E scurt. N-ai cum să nu ți-l amintești, afantazia sau nu.

Dacă mă cunoști sau mă urmărești de ceva timp, sunt sigură că ai notat că niciodată, absolut niciodată nu fac referințe asupra modului în care scriu semenii mei.

Nu sunt tipul care discreditează oamenii pe seama greșelilor gramaticale sau nivelul de cunoștință al limbii române. Întotdeauna mă-ntreb dacă mai știu ceva din limba maternă, căci fac greșeli cu duiumul și eu. Unele sunt impardonabile. Nu judec și nu critic pe nimeni din cauza asta. Niciodată!

Văd bârna din ochii mei, nu așchia din ochii celorlalți.

Cum scrii este treaba ta, eu mă concentrez EXCLUSIV pe gradul de omenie pe care-l exprimă cuvintele tale.

În cazul comentariului dubios, treaba este mai... încâlcită.

În primul rând, așa cum am zis și aici (apasă ca să citești – vei fi condus pe un alt blog), cunosc (profesional) persoana în cauză, este o persoană educată – pardon, studiată, (educat înseamnă altceva din punctul meu de vedere) care scrie „minunat de corect” pe pagina dumneaei (din ce am apucat să văd).

În al doilea rând, a fost ajutată de mine.

Comentariul deliberat nerespectuos a fost menit să mă rănească în cât mai multe moduri.

Nu am suportat, nu suport și nu voi suporta să fiu plesnită peste ochi aiurea, în mod special de cei pe care i-am ajutat. Mi se întâmplă des, mult prea des să fiu călcată-n picioare de semenii noștri fără motive, dar să fiu călcată în picioare de cei pe care i-am ajutat, mă scoate total din pepeni.

Ce m-a înfuriat nu este lipsa de respect (de gratitudine – nici nu se pune problema), cât țâfna... Nevoia imperioasă de a mă informa că nu-i pasă, deoarece (nici mie nu-mi pasă = altora) nu-i dau like... wow!

Ajutorul pe care i l-am dat nu se pune?!
Ce am cerut eu la schimb?

Nimic!

De aceea nu ai dreptul nici să gândești negativ despre mine doar pentru că nu-ți dau like la postări, darmite să-mi spui verde-n față câtă mizerie sufletească zace-n tine.

Introducerea mea pe Facebook (dar mai ales în viață), este:

„Să fii rău este o alegere, nu o consecință.”

Scriu o carte pe tema asta.

Am fost și eu frustrată din cauza lipsei de interes a oamenilor relativă la cariera mea de scriitor. De raritatea acțiunilor pozitive la postările mele. Wow, cât am fost! Dar niciodată, niciodată nu m-am dus pe paginile oamenilor să le spun că-s fără simț că nu-mi dau like-uri.

M-am educat în privința asta – că știam că nu-i corect – m-am dezvoltat emoțional și am înțeles cât de mult am greșit.

Câtă energie am consumat aiurea... În loc să-mi văd de munca mea.

Mă rușinez profund de postările (publicate pe bloguri) în care mi-am dezvăluit simțirile astea ticăloase.

Cine naiba sunt eu să pretind like-uri, share-uri etc.?
Pentru ce?
Câți oameni sunt interesați de lectură? Câți oameni vor să citească ce scriu eu?
Sunt singura scriitoare din lume?

NU! Sunt una dintr-un miliard.

Dacă oamenii nu vor sau nu consideră că merit un like este treaba lor. Dreptul lor!

Bombardați suntem de cărți, poezii, poeți și scriitori.

Unii dintre noi (scriitorii) – mulți, mult prea mulți – se cred buricul pământului.

Nimeni nu este obligat să dea like la nimic. Nimeni!

Lipsa like-urilor la postări nu îndreptățește pe nimeni să lase un asemenea comentariu mișel pe pagina nimănui.
De aceea, pentru prima dată-n 11 ani de abuzuri fel de fel, am decis să răspund public la o asemenea demonstrație voită de răutate gratuită. Ipocrizie maximă!

Dar, surpriză, răspunsul meu a fost ascuns, precum vezi mai jos. Bineînțeles, am contestat decizia asta discriminatorie.

Te rog să faci abstracție de greșelile gramaticale, dacă poți.

Una dintre regulile după care mă ghidez în toate zilele vieții mele este:

„Dacă nu ai nimic frumos de zis, nu zi nimic.”

Regula mea de aur este:

„Fă altora așa cum ai vrea să ți se facă ție.” Ori „Ce ție nu-ți place, altuia nu face.”

Toată viața mea am respectat sentimentele altora.

Lipsa de considerație nu mă rănește, mă burzuluiește.

N-am vrut să tac și să-nghit și de data asta. Am refuzat s-accept și-acest atac direct și m-am apărat. Numai că răspunsul dat mi-a adus avertizarea contului.

Dacă comentariul meschin m-a scos din pepeni, avertizarea m-a plesnit în moalele capului.

Au pus sare pe rană.
Practic, au pedepsit victima acestui abuz.

Că asta este un comentariu de genul, independent din partea cui vine.

Am acționat în consecință și am publicat mai multe scrisori deschise Facebook-ului.

Avertizarea a fost retrasă, dar nu sunt sigură că scrisorile mele au fost citite.

Înclin să cred că și-au dat seama de absurditatea avertizării singuri. Poate s-au descoperit niște angajați care ori nu știu cum să-și facă treabă, ori s-au aliat cu abuzatorii, dându-le dreptate acestora.

Poate cine a dat ordinul juca un joc, ori nu era atent, ori nu și-a dat seama de ceea ce face, ori a făcut-o intenționat. Samavolnic.

Nu știu. Nu mi-au răspuns, nu mi-au explicat ce și cum s-a întâmplat. De ce.

Nimic.

Avertizarea a dispărut precum a apărut: dintr-odată.

Cert este că admonestarea aceasta m-a trezit dintr-o beție intenționată a naivității.

Deoarece mi-am pierdut somnul, am început să revizuiesc toate acțiunile injuste luate de Facebook pe paginile mele.

Și, rând pe rând, am dezgropat o serie de întâmplări teribile, care nu mi-au făcut rău doar mie ca om, dar care au avut un impact monstruos asupra carierei mele de blogger și autor.

Așa cum am scris în engleză pe LinkedIn și bloguri, niciuna dintre postările mele de pe Facebook (și celelalte rețele sociale) nu a încălcat regulile comunității.

Dacă mă cunoști sau mă urmărești de ceva vreme, nu ai cum să nu fi notat că:

nu sunt o persoană polemică
nu încep certuri
nu mă bag în discuții contradictorii
nu instig oamenii la violență, dimpotrivă
nu fac acuzații cu nume și prenume
nu folosesc limbaj licențios
nu insult etc.

Tot ce fac în mediul online și-n viața privată este să împart iubire, să încurajez oamenii să fie mai buni, mai răbdători, mai înțelegători, mai toleranți, mai iubitori, mai... umani.

Ajut cum pot pe cine are nevoie. Nu dau din porția mea (cum am scris aici - apasă, vei fi condus pe un alt blog al meu), ci dau porția mea. Toată. Porția de azi, de mâine, pe o lună, un an, zece.

Cine nu vede asta – dacă mă cunoaște – este un om rău. Afurisit.

Din nefericire, știu destui oameni care, deși mă cunosc (poate de o viață), judecă, critică, și condamnă toate acțiunile mele, inclusiv acele legate de viața mea personală.

Drept ce nu are nimeni!

Asta este societatea în care trăim. Lumea noastră. Și este incredibil de trist.

Să nu vrei să faci diferență între bun și rău, ori, și mai teribil, să judeci binele trecându-l pe lista răului – zic că este infamie totală.

Dar asta-i o altă poveste, pe care abia aștept să-ncep s-o scriu.

Întorcându-mă la acțiunile despotice luate împotriva mea (toate fără avertizare), uite câteva:

blocarea paginilor, vreme de mai multe luni la rând (@authorcristinag sigur, dar nu-mi amintesc altele, că aveam vreo 6-8 pe-atunci). Îmi deblocau una – după săptămâni sau luni de discuții – și-mi blocau alta și tot așa

retragerea drepturilor de publicare

blocarea și eliminarea postărilor. Blocarea linkurilor de pe bloguri cu scuza că sunt linkuri nocive, spam etc.

respingerea unor campanii publicitare, și mă refer în special la versurile cu titlul „Îmi curg mucii, deci exist”. Explicația: încalcă regulile comunității

ascunderea comentariilor

Toate aceste evenimente neplăcute mi-au dăunat și fizic și psihic.

Dar cel mai mult, incredibil de mult, necuantificabil de fapt, au dăunat reputației mele, a credibilității mele ca blogger și scriitor.

Zi și noapte am lucrat, ani la rândul, să-mi fac o carieră ireproșabilă. Nu am făcut nimic care să mineze asta, absolut nimic ce contravine regulilor scrise sau nescrise ale bunei-cuviințe.

Tot ce-am vrut și vreau este să ajut pe cei care caută ajutor, să scriu pentru cine vrea să citească.

Dar Facebook s-a aliat cu hărțuitorii, cu cei care mă dușmănesc nejustificat, și m-a oprit de fiecare dată-n care un mârșav de duzină a raportat conținuturile mele complet inocente.

Am scris în engleză cum am fost abuzată în mediul online, dar voi publica și-n română aici. Poate ești interesat. Nu știu.

Din cauza aceasta, când dintr-odată, când încet-încet, m-am ascuns de ochii cititorilor.

M-am retras din competiția la sânge în care nu m-am înscris și la care nu am participat niciodată. Nu scriu în ciuda nimănui!

Când abuzurile acestea aveau loc (din partea semenilor noștri și din partea angajaților – Facebook), nu am luat în considerare impactul pe termen lung asupra credibilității mele (ca autor și blogger, repet, nu ca persoană). Eram prea ocupată să le demonstrez că nu am încălcat niciun fel de regulă, scrisă sau nescrisă.

Că da, toate acțiunile luate de Facebook pe paginile mele, au fost pe baza raporturilor făcute de oameni... smintiți. Total smintiți.

Voi scrie despre asta într-o altă postare.

Nici nu mi-a trecut prin cap că paginile mele au fost declasate automat, adică rangurile au fost afectate, mai bine zis retrase – în acest fel au dispărut de pe radarul cititorilor.

Nu știu cum lucrează algoritmele, dar, în ignoranța mea, îmi imaginez că-n momentul în care conținutul unei pagini vine raportat de mai multe ori (cum mi s-a întâmplat mie), pagina este clasificată periculoasă pentru comunitate și automat ascunsă, băgată-n întuneric.

Mi-au luat lumina și nu mi-au mai dat-o-napoi. Comuniștii.

Insist pe faptul că nu am cunoștințe IT, programare etc., dar logica-mi spune, poate în mod eronat, că paginile declasate pe bună dreptate sau nu, își pierd credibilitatea în mod ireversibil.

Că cine naiba are timp, voință sau interes, să dea munca altora înapoi?

Vezi tu, comentariul ăla mișel nu m-a rănit în niciun mod, iar avertizarea absurdă a contului m-a trezit la realitate.

Și realitatea este înspăimântătoare.

Sunt pe lista neagră a Facebook-ului.

Niciodată nu mă va apăra de hărțuitori, dimpotrivă li se va alătura acestora, așa cum mi-a demonstrat de n ori.

De aceea mi-e frică. .. Mi-e groază să mai distribui ceva pe rețelele mele sociale. Acum că știu asta, nu mai pot risca.

Atâția ani am lucrat – corect, cinstit și cu bune intenții – și totul s-a spulberat cu o simplă apăsare de buton.

Nu mai am curajul să public pe Facebook și nu am energie, resurse și nici timpul necesar să-ncep de la capăt pe o altă platformă/rețea socială.

Voi încerca din când în când, dar nu cred că voi reuși, căci mi-am pierdut absolut toată încrederea în Facebook.

Pentru tine, cititor care apreciezi munca mea, îmi pare rău. Căci ce-i mai bun, abia acum iese la iveală.

Nu credeam în capacitățile mele literare. Simțeam că nu aveam destule cunoștințe...

Nu aveam dreptul să mă bag în lumea asta a... literaturii. Voiam să scriu a snobismului în statul cel mai pur al cuvântului.

Nu mă simțeam la înălțime.

Nu eram „aleasă”.

Dar în ultimii doi ani, am crescut, m-am auto-educat și am evoluat ca-ntr-o mie de ani.

Nu numai că am dreptul să scriu și să public, cât, mai ales, merit! Fără ipocrizie, fără superbie, fără rivalitate.

Te invit așadar, dacă vrei să fii la curent cu activitățile mele, să stai cu ochii pe blogurile mele. Acolo/aici se va dezvolta, va lua vânt și se va ridica în văzduh cariera mea de autor.

Umilă plecăciune numai în fața ta, om cu suflet.

Citește mai departe

Cristina G. în loc de Gherghel: ce decizie imbecilă!

Drag cititor care mă urmărești sau mă cunoști personal, așa-i că atunci când cauți cărțile scrise de mine le cauți cu numele de Cristina Gherghel și nu Cristina G.?

Bine, poate tu nu, dar alții da. Știu că mi-au scris să mă întrebe: „WT...pack?!!!?!”

WT... pack = ce naiba - și nu e WTP ci WTF. P (pack) este ca să evit obscenitățile.

Da, mai toți cei care caută cărțile scrise de Cristina Gherghel, nu le găsesc.

Normal. Cum să le găsească dacă nu sunt?

Am spus deja.

Sunt necăjită pentru că de o bucată de vreme toate conturile mele de autor au câteva cărți în plus. Cărți care nu au fost scrise de mine, așadar nu sunt ale mele.

Ce logică...

În fine.

Nu sunt cărțile mele, dar autorul (autoarea) semnează cu numele Cristina G. cu punct după g.

Exact ca mine.

Și-atunci, cei care se ocupă cu sortarea și organizarea titlurilor așa cum apar, adaugă aceste cărți conturilor mele pe:

Goodreads
Amazon
Google Play (or Books)
etc.

De regulă, de la Amazon pornesc toate. Goodreads preia datele de pe Amazon, pentru că aceste platforme sunt conectate. Adică Goodreads face parte din „familia Amazon”.

Ceva de genul.

Google Books (sau Play) este competiția, în acest caz.

Acești oameni își fac treaba, văd numele Cristina G., pac, adună titlurile într-un singur loc.

Ordine.

Eu... cum sunt îngrijitoare de bătrâni acum, nu mai verific. Noroc că sunt oameni care observă pentru mine și mă-ntreabă când am început să scriu în spaniolă.

În spaniolă?!?

— Nici în română nu scriu corect, darmite în spaniolă!

Fan

— Dar poate le-a tradus cineva?

— Cine să traducă operele astea de așa mare succes?

Da, întrebarea își are rostul, pentru că, știi, cărțile se traduc în alte limbi, dar autorul știe despre asta.

Adică, traducerea unei lucrări se face cu acordul autorului.

Dacă-i viu.

Dacă nu... Cu acordul celor care câștigă de pe urma lui. A autorului sau a autoarei.

Niciuna dintre operele mele nu merită tradusă în alte limbi.

Poate 14 nuanțe de roșu.

Nu. Sigur, nu poate, 14 nuanțe de roșu.