Dragul meu cititor fidel sau infidel,
La sfârșit de an vreau să-ți mulțumesc din profundul inimii pentru sprijinul pe care mi l-ai oferit în anul care a trecut.
Tu, care mi-ai scris în privat sau comentat la postările mele (pe Facebook, Twitter sau pe bloguri), ești un om bun și generos iar universul vede tot.
„Dă și ți se va da,” se va îndeplini chiar dacă, poate, nu în viața asta.
Cuvintele tale de încurajare m-au ridicat când am căzut.
Like-urile și Love-urile (cum sună!) tale la postările mele mi-au șters lacrimile de durere, frustrare și broboanele de sudoare.
Fără tine, cititor cu suflet, existența mea nu ar avea sens.
Știu că sună siropos tare, și poate unii cred că spun aceste lucruri de fațadă doar, dar universul mi-e martor că exact asta gândesc.
Și nu scriu pentru toți cei ce citesc dar pentru cei care sunt pe aceeași lungime de undă cu mine.
Am un stil particular de a scrie.
Nu folosesc metafore și cuvinte pompoase, poetice sau/și pitorești decât foarte rar.
Nu scriu despre natură și nu descriu locuri în lume.
Nu povestesc despre celebrități, scandaluri sau bogății ce nu cunosc.
Emoțiile, trăirile și acțiunile ființelor (superioare și inferioare, adică oameni și animale) sunt punctele mele de interes.
Lectura nu te face mai deștept.
Deseori, nu te face nici cultivat decât în materie de titluri de cărți sau nume de autori.
Lectura este un hobby, o pasiune, o alegere.
Așa cum unora le plac documentarele, așa și ție îți plac cărțile - un simplu exemplu.
Te rog, superbia nu este un sentiment pozitiv. Dar dacă nu rănești pe nimeni, atunci simte-te mândru de faptul că citești. Poate te încălzește cu ceva, mă bucur pentru tine.
2018 a fost un an urât pentru mine, așa cum, poate, a fost și pentru tine, cei dragi sau perfect necunoscuți.
Unora le-a fost mai bine decât altora. Unii au rămas pe stradă, alții au câștigat averi.
Mulți au căzut, mulți s-au ridicat adică.
Fiecare a făcut ce a putut.
Așa e de când lumea.
Eu, am făcut tot posibilul să încep să-mi câștig existența din scris, singura mea dorință... un vis de când eram copil.
În 2018, am scris cea mai importantă opera din cariera mea. O casă de editură a acceptat să o publice dar m-a ținut pe loc și întreaga mea carieră a stagnat.
Cuvinte s-au spus multe, dar faptele au fost puține.
Nu-mi place când lucrurile se petrec așa.
Știu că totul este o afacere și nu sunt supărată decât pentru că am pierdut timpul crezând în vorbe deșarte. Pentru că eu când zic că fac, fac.
Am fost supărată, dezamăgită de fapt și-ncă de multe ori (ca orice om), dar nu mai sunt.
În noiembrie s-au adunat toate și am căzut atât de jos că mai jos de-atât era infernul.
M-am gândit că dacă avea să mi se mai întâmple ceva rău, m-am dat naibii căci simțeam că nu mai pot să duc un gram de greutate.
Și n-am terminat bine de gândit asta că pac! Mi s-a întâmplat ceva ce nu am crezut că o mi să se întâmple vreodată.
Frate, nu am amețit, dar am căzut pe spate.
Apoi m-am uitat în sus și-am văzut soarele sclipind.
Nu era pe cerul meu, dar sclipea, și hop, m-am ridicat.
M-am ridicat mai repede ca niciodată. Hopa-Mitică.
Băi, universule, sunt ani de zile de când vorbesc despre a-mi câștiga existența din cărți, numai la asta visez, ce naiba?!
Mă gândesc o dată la rău, și pac se adeverește aproape instant.
Mă gândesc necontenit la bine și ție ți se pare glumă.
Ignori sau râzi pe înfundate?
Serios dacă nu.
O faci dinadins sau ce?
Lăsând gluma deoparte, pot doar să zic c-am făcut tot posibilul să reușesc în tot ce mi-am propus.
Nu mi-a mers cum era de așteptat că sigur am greșit în mai multe locuri.
Dar n-am terminat anul cu rău.
Mi-am pierdut tatăl, dar o am pe mama și-mi am frații și surorile chiar dacă nu mai suntem așa de apropiați cum eram odată.
Timpul a trecut pentru toți, greutățile și-au pus amprenta pe sufletul multora, moralul a oscilat între sus și jos (sau cum vrei tu), s-au spus cuvinte grele, s-au gândit încă și mai rele, dar sângele apă nu se face.
Iertarea s-a cerut și se va mai cere din păcate.
Uneori e simplu și rapid să ierți, dar câteodată durează mult timp. Depinde de ce s-a spus, ce, cum, când și cum anume s-a greșit.
Am greșit și eu, am și eu oameni cărora le cer iertare, dar nu vor să mă audă.
Dar e o poveste lungă, lungă și urâtă despre care nu voi scrie aici și acum.
M-am săturat de atâtea tragedii și de atâtea oceane de lacrimi.
Când am scris și publicat „The Heaviness of Breathing” am zis „Ajunge!”
În 2019 mi-am propus să scriu pe un alt ton - un ton glumeț și lejer - așa cum am făcut când am început să scriu pe bloguri (în 2012).
Viața reală e destul de tristă în general, vreau ca poveștile mele să-ți stârnească zâmbetul chiar dacă sunt bazate pe tragedii.
Chiar acum scriu câteva povești cu o tentă diferită decât cea cu care te-am obișnuit.
Îmi doresc să am sprijinul tău.
Orice recenzie generoasă în stele îmi dă o șansă.
Și invers, orice recenzie săracă în stele, mă pălmuiește. Noroc că am dinți buni.
Am observat că cei care nu au multe stele de dat sunt extraordinari de prolifici și nu pierd nici o ocazie de a-mi căsăpi munca.
Ceilalți ori se rușinează, ori n-au timp să-mi dea stelele de care am atâta nevoie.
Îi înțeleg și nu-i condamn. Știu că într-o zi vor găsi și timpul și curajul.
Sprijinul nu se poate cere și da forțat. Sprijinul se oferă cu dragă inimă, și nu trebuie să fie o greutate.
Dar am scris de foarte multe ori despre asta. M-am plictisit și eu. Știi la ce mă refer.
Mulțumesc din suflet celor care se opresc să comenteze chiar și numai cu un Gif sau un emoticon/smiley.
Adâncă plecăciune în fața celor care distribuie postările mele.
Recunoștință eternă celor care-mi cumpără cărțile și oferă toate stelele ce au la dispoziție.
În schimb, celor care se uită la mine de sus cu dezgust, ură și invidie, le doresc să aibă opusul a ceea ce împrăștie în univers.
Nu mă bucur niciodată de răul altora.
Nu bat din palme când cei ce m-au înjunghiat suferă.
Respect și urmez întotdeauna regula de aur și toate variantele ei și te îndemn să faci la fel.
Nu ca să nu ajungi în iad, dar ca să demonstrezi că ai suflet și nu doar o carcasă cu aspect de om.
Să ai înmiit înapoi.
La Mulți Ani Fericiți și Împliniți!
Pace în suflete și sănătate în corp și-n minte.
La sfârșit de an vreau să-ți mulțumesc din profundul inimii pentru sprijinul pe care mi l-ai oferit în anul care a trecut.
Tu, care mi-ai scris în privat sau comentat la postările mele (pe Facebook, Twitter sau pe bloguri), ești un om bun și generos iar universul vede tot.
„Dă și ți se va da,” se va îndeplini chiar dacă, poate, nu în viața asta.
Cuvintele tale de încurajare m-au ridicat când am căzut.
Like-urile și Love-urile (cum sună!) tale la postările mele mi-au șters lacrimile de durere, frustrare și broboanele de sudoare.
Fără tine, cititor cu suflet, existența mea nu ar avea sens.
Știu că sună siropos tare, și poate unii cred că spun aceste lucruri de fațadă doar, dar universul mi-e martor că exact asta gândesc.
Munca oricărui scriitor este inutilă dacă nimeni nu citește ce scrie.Nu scriu pentru mine, scriu pentru cei ce vor să citească.
Și nu scriu pentru toți cei ce citesc dar pentru cei care sunt pe aceeași lungime de undă cu mine.
Am un stil particular de a scrie.
Nu folosesc metafore și cuvinte pompoase, poetice sau/și pitorești decât foarte rar.
Nu scriu despre natură și nu descriu locuri în lume.
Nu povestesc despre celebrități, scandaluri sau bogății ce nu cunosc.
Emoțiile, trăirile și acțiunile ființelor (superioare și inferioare, adică oameni și animale) sunt punctele mele de interes.
Scriu pentru omul de rând și pentru academicul care vrea să coboare de pe piedestal.Dacă ești un iubitor de lectură, te rog cu umilință, să nu „te crezi” superior celor care nu citesc.
Lectura nu te face mai deștept.
Deseori, nu te face nici cultivat decât în materie de titluri de cărți sau nume de autori.
Lectura este un hobby, o pasiune, o alegere.
Așa cum unora le plac documentarele, așa și ție îți plac cărțile - un simplu exemplu.
Te rog, superbia nu este un sentiment pozitiv. Dar dacă nu rănești pe nimeni, atunci simte-te mândru de faptul că citești. Poate te încălzește cu ceva, mă bucur pentru tine.
2018 a fost un an urât pentru mine, așa cum, poate, a fost și pentru tine, cei dragi sau perfect necunoscuți.
Unora le-a fost mai bine decât altora. Unii au rămas pe stradă, alții au câștigat averi.
Mulți au căzut, mulți s-au ridicat adică.
Fiecare a făcut ce a putut.
Așa e de când lumea.
Eu, am făcut tot posibilul să încep să-mi câștig existența din scris, singura mea dorință... un vis de când eram copil.
În 2018, am scris cea mai importantă opera din cariera mea. O casă de editură a acceptat să o publice dar m-a ținut pe loc și întreaga mea carieră a stagnat.
Cuvinte s-au spus multe, dar faptele au fost puține.
Nu-mi place când lucrurile se petrec așa.
Știu că totul este o afacere și nu sunt supărată decât pentru că am pierdut timpul crezând în vorbe deșarte. Pentru că eu când zic că fac, fac.
Am fost supărată, dezamăgită de fapt și-ncă de multe ori (ca orice om), dar nu mai sunt.
În noiembrie s-au adunat toate și am căzut atât de jos că mai jos de-atât era infernul.
M-am gândit că dacă avea să mi se mai întâmple ceva rău, m-am dat naibii căci simțeam că nu mai pot să duc un gram de greutate.
Și n-am terminat bine de gândit asta că pac! Mi s-a întâmplat ceva ce nu am crezut că o mi să se întâmple vreodată.
Frate, nu am amețit, dar am căzut pe spate.
Apoi m-am uitat în sus și-am văzut soarele sclipind.
Nu era pe cerul meu, dar sclipea, și hop, m-am ridicat.
M-am ridicat mai repede ca niciodată. Hopa-Mitică.
Când cazi des, ori ai o lipsă de fier și calciu grozavă (ai grijă la osteoporoză), ori îți atragi necazurile cu puterea minții (vrei nu vrei).Glumisem pe temă căderii mele, dar universul a luat-o-n serios și mi-a dat exact ceea despre care am glumit.
Băi, universule, sunt ani de zile de când vorbesc despre a-mi câștiga existența din cărți, numai la asta visez, ce naiba?!
Mă gândesc o dată la rău, și pac se adeverește aproape instant.
Mă gândesc necontenit la bine și ție ți se pare glumă.
Ignori sau râzi pe înfundate?
Serios dacă nu.
O faci dinadins sau ce?
Lăsând gluma deoparte, pot doar să zic c-am făcut tot posibilul să reușesc în tot ce mi-am propus.
Nu mi-a mers cum era de așteptat că sigur am greșit în mai multe locuri.
Dar n-am terminat anul cu rău.
Mi-am pierdut tatăl, dar o am pe mama și-mi am frații și surorile chiar dacă nu mai suntem așa de apropiați cum eram odată.
Timpul a trecut pentru toți, greutățile și-au pus amprenta pe sufletul multora, moralul a oscilat între sus și jos (sau cum vrei tu), s-au spus cuvinte grele, s-au gândit încă și mai rele, dar sângele apă nu se face.
Iertarea s-a cerut și se va mai cere din păcate.
Uneori e simplu și rapid să ierți, dar câteodată durează mult timp. Depinde de ce s-a spus, ce, cum, când și cum anume s-a greșit.
Am greșit și eu, am și eu oameni cărora le cer iertare, dar nu vor să mă audă.
Cine e fără păcat să arunce cu piatra.Și-au aruncat mulți... mulți păcătoși pentru că, poate ai observat și tu, cei mai păcătoși dintre noi văd doar scobitoarea din ochiul altora, niciodată bârna din ochiul lor.
Dar e o poveste lungă, lungă și urâtă despre care nu voi scrie aici și acum.
M-am săturat de atâtea tragedii și de atâtea oceane de lacrimi.
Când am scris și publicat „The Heaviness of Breathing” am zis „Ajunge!”
În 2019 mi-am propus să scriu pe un alt ton - un ton glumeț și lejer - așa cum am făcut când am început să scriu pe bloguri (în 2012).
Viața reală e destul de tristă în general, vreau ca poveștile mele să-ți stârnească zâmbetul chiar dacă sunt bazate pe tragedii.
Chiar acum scriu câteva povești cu o tentă diferită decât cea cu care te-am obișnuit.
Îmi doresc să am sprijinul tău.
Orice recenzie generoasă în stele îmi dă o șansă.
Și invers, orice recenzie săracă în stele, mă pălmuiește. Noroc că am dinți buni.
Am observat că cei care nu au multe stele de dat sunt extraordinari de prolifici și nu pierd nici o ocazie de a-mi căsăpi munca.
Ceilalți ori se rușinează, ori n-au timp să-mi dea stelele de care am atâta nevoie.
Îi înțeleg și nu-i condamn. Știu că într-o zi vor găsi și timpul și curajul.
Sprijinul nu se poate cere și da forțat. Sprijinul se oferă cu dragă inimă, și nu trebuie să fie o greutate.
Dar am scris de foarte multe ori despre asta. M-am plictisit și eu. Știi la ce mă refer.
Mi-aș dori mai multă bunătate decât răutate, dar unii n-au cum să dea ceea ce nu au.Doresc să le mulțumesc din inimă celor care dau Like și Love cu inima deschisă.
Mulțumesc din suflet celor care se opresc să comenteze chiar și numai cu un Gif sau un emoticon/smiley.
Adâncă plecăciune în fața celor care distribuie postările mele.
Recunoștință eternă celor care-mi cumpără cărțile și oferă toate stelele ce au la dispoziție.
În schimb, celor care se uită la mine de sus cu dezgust, ură și invidie, le doresc să aibă opusul a ceea ce împrăștie în univers.
Nu mă bucur niciodată de răul altora.
Nu bat din palme când cei ce m-au înjunghiat suferă.
Respect și urmez întotdeauna regula de aur și toate variantele ei și te îndemn să faci la fel.
Nu ca să nu ajungi în iad, dar ca să demonstrezi că ai suflet și nu doar o carcasă cu aspect de om.
Ce ție nu-ți place, altuia nu face.
Fă altora așa cum ai vrea să ți se facă ție.Un AN NOU FERICIT, în special ție care mă sprijini cu fapta, gândul și cuvântul.
Să ai înmiit înapoi.
La Mulți Ani Fericiți și Împliniți!
Pace în suflete și sănătate în corp și-n minte.
 |
| Fotografie de pe Pixabay |
.jpg)
.jpg)
