Reflectii, Introspectii, Multumiri si Rezolutii

Dragul meu cititor fidel sau infidel,

La sfârșit de an vreau să-ți mulțumesc din profundul inimii pentru sprijinul pe care mi l-ai oferit în anul care a trecut.
Tu, care mi-ai scris în privat sau comentat la postările mele (pe Facebook, Twitter sau pe bloguri), ești un om bun și generos iar universul vede tot.
„Dă și ți se va da,” se va îndeplini chiar dacă, poate, nu în viața asta.

Cuvintele tale de încurajare m-au ridicat când am căzut. 

Like-urile și Love-urile (cum sună!) tale la postările mele mi-au șters lacrimile de durere, frustrare și broboanele de sudoare.
Fără tine, cititor cu suflet, existența mea nu ar avea sens.

Știu că sună siropos tare, și poate unii cred că spun aceste lucruri de fațadă doar, dar universul mi-e martor că exact asta gândesc.
Munca oricărui scriitor este inutilă dacă nimeni nu citește ce scrie. 
Nu scriu pentru mine, scriu pentru cei ce vor să citească. 
Și nu scriu pentru toți cei ce citesc dar pentru cei care sunt pe aceeași lungime de undă cu mine.

Am un stil particular de a scrie.
Nu folosesc metafore și cuvinte pompoase, poetice sau/și pitorești decât foarte rar.
Nu scriu despre natură și nu descriu locuri în lume.
Nu povestesc despre celebrități, scandaluri sau bogății ce nu cunosc.
Emoțiile, trăirile și acțiunile ființelor (superioare și inferioare, adică oameni și animale) sunt punctele mele de interes.
Scriu pentru omul de rând și pentru academicul care vrea să coboare de pe piedestal. 
Dacă ești un iubitor de lectură, te rog cu umilință, să nu „te crezi” superior celor care nu citesc.
Lectura nu te face mai deștept.
Deseori, nu te face nici cultivat decât în materie de titluri de cărți sau nume de autori.
Lectura este un hobby, o pasiune, o alegere.
Așa cum unora le plac documentarele, așa și ție îți plac cărțile - un simplu exemplu.

Te rog, superbia nu este un sentiment pozitiv. Dar dacă nu rănești pe nimeni, atunci simte-te mândru de faptul că citești. Poate te încălzește cu ceva, mă bucur pentru tine.

2018 a fost un an urât pentru mine, așa cum, poate, a fost și pentru tine, cei dragi sau perfect necunoscuți.
Unora le-a fost mai bine decât altora. Unii au rămas pe stradă, alții au câștigat averi.
Mulți au căzut, mulți s-au ridicat adică.
Fiecare a făcut ce a putut.
Așa e de când lumea.

Eu, am făcut tot posibilul să încep să-mi câștig existența din scris, singura mea dorință... un vis de când eram copil.
În 2018, am scris cea mai importantă opera din cariera mea. O casă de editură a acceptat să o publice dar m-a ținut pe loc și întreaga mea carieră a stagnat.
Cuvinte s-au spus multe, dar faptele au fost puține.
Nu-mi place când lucrurile se petrec așa.
Știu că totul este o afacere și nu sunt supărată decât pentru că am pierdut timpul crezând în vorbe deșarte. Pentru că eu când zic că fac, fac.

Am fost supărată, dezamăgită de fapt și-ncă de multe ori (ca orice om), dar nu mai sunt.
În noiembrie s-au adunat toate și am căzut atât de jos că mai jos de-atât era infernul.
M-am gândit că dacă avea să mi se mai întâmple ceva rău, m-am dat naibii căci simțeam că nu mai pot să duc un gram de greutate.
Și n-am terminat bine de gândit asta că pac! Mi s-a întâmplat ceva ce nu am crezut că o mi să se întâmple vreodată.
Frate, nu am amețit, dar am căzut pe spate.
Apoi m-am uitat în sus și-am văzut soarele sclipind.
Nu era pe cerul meu, dar sclipea, și hop, m-am ridicat.
M-am ridicat mai repede ca niciodată. Hopa-Mitică.
Când cazi des, ori ai o lipsă de fier și calciu grozavă (ai grijă la osteoporoză), ori îți atragi necazurile cu puterea minții (vrei nu vrei). 
Glumisem pe temă căderii mele, dar universul a luat-o-n serios și mi-a dat exact ceea despre care am glumit.

Băi, universule, sunt ani de zile de când vorbesc despre a-mi câștiga existența din cărți, numai la asta visez, ce naiba?! 
Mă gândesc o dată la rău, și pac se adeverește aproape instant.
Mă gândesc necontenit la bine și ție ți se pare glumă.
Ignori sau râzi pe înfundate? 
Serios dacă nu.
O faci dinadins sau ce? 

Lăsând gluma deoparte, pot doar să zic c-am făcut tot posibilul să reușesc în tot ce mi-am propus.
Nu mi-a mers cum era de așteptat că sigur am greșit în mai multe locuri.
Dar n-am terminat anul cu rău.
Mi-am pierdut tatăl, dar o am pe mama și-mi am frații și surorile chiar dacă nu mai suntem așa de apropiați cum eram odată.
Timpul a trecut pentru toți, greutățile și-au pus amprenta pe sufletul multora, moralul a oscilat între sus și jos (sau cum vrei tu), s-au spus cuvinte grele, s-au gândit încă și mai rele, dar sângele apă nu se face.

Iertarea s-a cerut și se va mai cere din păcate.
Uneori e simplu și rapid să ierți, dar câteodată durează mult timp. Depinde de ce s-a spus, ce, cum, când și cum anume s-a greșit.

Am greșit și eu, am și eu oameni cărora le cer iertare, dar nu vor să mă audă.
Cine e fără păcat să arunce cu piatra. 
Și-au aruncat mulți... mulți păcătoși pentru că, poate ai observat și tu, cei mai păcătoși dintre noi văd doar scobitoarea din ochiul altora, niciodată bârna din ochiul lor.
Dar e o poveste lungă, lungă și urâtă despre care nu voi scrie aici și acum.

M-am săturat de atâtea tragedii și de atâtea oceane de lacrimi.
Când am scris și publicat „The Heaviness of Breathing” am zis „Ajunge!”
În 2019 mi-am propus să scriu pe un alt ton - un ton glumeț și lejer - așa cum am făcut când am început să scriu pe bloguri (în 2012).
Viața reală e destul de tristă în general, vreau ca poveștile mele să-ți stârnească zâmbetul chiar dacă sunt bazate pe tragedii.

Chiar acum scriu câteva povești cu o tentă diferită decât cea cu care te-am obișnuit.
Îmi doresc să am sprijinul tău.
Orice recenzie generoasă în stele îmi dă o șansă.
Și invers, orice recenzie săracă în stele, mă pălmuiește. Noroc că am dinți buni.
Am observat că cei care nu au multe stele de dat sunt extraordinari de prolifici și nu pierd nici o ocazie de a-mi căsăpi munca.
Ceilalți ori se rușinează, ori n-au timp să-mi dea stelele de care am atâta nevoie.
Îi înțeleg și nu-i condamn. Știu că într-o zi vor găsi și timpul și curajul.
Sprijinul nu se poate cere și da forțat. Sprijinul se oferă cu dragă inimă, și nu trebuie să fie o greutate.
Dar am scris de foarte multe ori despre asta. M-am plictisit și eu. Știi la ce mă refer.
Mi-aș dori mai multă bunătate decât răutate, dar unii n-au cum să dea ceea ce nu au. 
Doresc să le mulțumesc din inimă celor care dau Like și Love cu inima deschisă.
Mulțumesc din suflet celor care se opresc să comenteze chiar și numai cu un Gif sau un emoticon/smiley.
Adâncă plecăciune în fața celor care distribuie postările mele.
Recunoștință eternă celor care-mi cumpără cărțile și oferă toate stelele ce au la dispoziție.

În schimb, celor care se uită la mine de sus cu dezgust, ură și invidie, le doresc să aibă opusul a ceea ce împrăștie în univers.
Nu mă bucur niciodată de răul altora.
Nu bat din palme când cei ce m-au înjunghiat suferă.
Respect și urmez întotdeauna regula de aur și toate variantele ei și te îndemn să faci la fel.
Nu ca să nu ajungi în iad, dar ca să demonstrezi că ai suflet și nu doar o carcasă cu aspect de om.
Ce ție nu-ți place, altuia nu face. 
Fă altora așa cum ai vrea să ți se facă ție. 
Un AN NOU FERICIT, în special ție care mă sprijini cu fapta, gândul și cuvântul.
Să ai înmiit înapoi.

La Mulți Ani Fericiți și Împliniți!
Pace în suflete și sănătate în corp și-n minte.

Rezolutii si planuri de sfarsit de an de Cristina G.
Fotografie de pe Pixabay


Fericirea este o alegere sau Ce esti azi, ai decis ieri

Ai auzit vreodată pe cineva să zică: „Fericirea este o alegere?”
Eu da, am auzit și citit de multe ori fraza asta exactă și multe variante.
Și ce m-am enervat de fiecare dată.
Cum adică este o alegere? 
Ce, eu vreau să fiu amărâtă tot timpul? 
Vreau ca necazurile să se țină scai de mine? 
Nu! Ba dimpotrivă.

În cărțile mele de auto-ajutor, scriu doar din experiență exclusiv pentru cei ce vor să fie ajutați.

Toți avem perioade în care parcă totul merge rău.
Cerul e mereu gri, tună și fulgeră, bate vântul și plouă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an - sau 366, după cum se nimerește.
Nu mai vedem soarele răsărind sau strălucind, ci doar întuneric.
Ne rătăcim în obscuritate și lumina de la capătul tunelului este doar pentru cei norocoși, gândim în acele momente. 

Da, știu cum e. De aceea am și publicat una dintre cele mai aiurea cărți scrise vreodată.
E în engleză, nu cred că vrei să-mi citești cele mai negre gânduri care mi-au sfredelit creierul vreme de mulți ani.
Dar, dacă chiar ești masochist, titlul este „The Heaviness of Breathing: A testament of forlorn hope” și se găsește peste tot în mediul online - în format electronic și de hârtie.
Vezi să nu intri în depresie, dar dacă ești deja, cred că vei ieși când vei vedea că nu ești singurul/singura care cade cu zgomot și-și face răni adânci.

Ai auzit des cred că niciun necaz nu vine singur, dar e un fel de lanț. Ieși din una și dai peste alta.
Asta deoarece ne speriem când ni se întâmplă ceva rău și gândim negativ pentru mult timp.
Legea atracției. Ai auzit de ea?
Dar de acest proverb „De ce te temi de aia nu scapi.” ai auzit?

Asta e legea atracției.
Ne este frică de ceva și ne gândim necontenit la acel ceva (sau cineva) și deodată chiar se întâmplă. 

„Dar nu m-am gândit, de ce s-a întâmplat?!”
De multe ori, nu ne gândim în mod voit ci inconștient și iar se întâmplă.
În acest caz ne simțim foarte frustrați când legea atracției intră în ecuație.

Studiez de mulți ani legea atracției și îmi vine să-i dau cu ceva în cap câteodată.
Nimeni nu vrea să fie bolnav, nimeni nu vrea să sufere și totuși, mintea noastră ne joacă feste după feste și atrage răul asupra noastră chiar când zâmbim și credem că suntem pozitivi.
E un discurs tare lung și complicat.

Tu știi că legea atracției vine din Biblie?
„Cere și ți se va da.”

Că vrei sau nu vrei, dacă mintea ta se gândește la necaz, universul îți simte vibrația și-ți dă ce crede că vrei tu. Universul nu face diferență între bine și rău, fantazie și realitate.
Plângi? 
Îți dă mai multe lacrimi.

Cum zice și una dintre legile lui Murphy: „Dacă ceva rău se poate întâmpla, se va întâmpla.” sau ceva de genul.

Și-atunci cum scăpăm de necazuri dacă însăși mintea noastră cere răul fără să vrea? 
Facem tot ce ne stă în putință să ne schimbăm modul în care gândim.
Aceasta este cheia succesului. Și nu, nu mă refer la succesul la bani (numai) dar la succesul în toate/viață în general.

„Fericirea se învață.” 
Nu știu cine a zis asta, am citit-o într-o carte de auto-ajutor acum mulți ani.
Însă asta nu este ceva care se întâmplă peste noapte.
Trebuie să muncim din greu cu, de fapt, împotriva minții noastre.
Trebuie să o facem să înțeleagă că suntem capabili și merităm să fim fericiți.
Dar nefericita se zbate și refuză că cică nu i se pare natural să gândească așa ceva.
Rea, minte rea!

Despre asta scriu în cărțile mele, în special în cartea „Ce Ești Azi, ai Decis Ieri” care este în lucru.
La fel și coperta.
Dar varianta asta este faină, nu? 
Am cerut părerea cititorilor mei și mulți mi-au dat prețioase idei.
„Fă lumină în viața ta” este una dintre ele și mă gândesc s-ar potrivi grozav ca subtitlu.
Tu ce zici?


Dacă ești interesat de cărțile pe care le-am publicat deja, vizitează aceste linkuri:


Pentru cărțile de hârtie (paperback), vezi aici:

La Mulți Ani, România! 1918-2018 Centenar

Astăzi, 1 Decembrie 2018, nu este numai ziua României dar se împlinesc și 100 de la Marea Unire. 
În 1918 mulți s-au zbătut ca toți românii să fie frați.

Multe nu am de spus.
Am emigrat de mult timp. Nici nu mai țin minte cum mă simțeam în țara în care m-am născut.
S-au întâmplat atât de multe de atunci... atât de multe și atât de rele.
Îmi ador limba, îmi ador locurile natale, ador tradițiile țării, dar nu pot trăi pe meleagurile natale.
Nu mai știu cum.
Mi-aș dori ca țara mea să nu fie unde se află acum. 
Nu de asta s-au luptat străbunii noștri, nu de asta au murit oamenii la Revoluția din 1989.

Mă doare inima și mi-e dor. Mi-e dor să-mi văd părinții, frații și surorile împreună. 
Mi-e dor să aud imnul țării cântat de mii de oameni.

Cine e vinovat pentru situația în care e țara? 
Pe cine să tragem la răspundere pentru gradul de mizerie în care trăiesc mulți dintre compatrioții noștri? 
Eu mă gândesc că ce s-a întâmplat imediat după Revoluție a fost cel mai rău. Țara a căzut în ruină imediat și de atunci nu s-a mai ridicat, dimpotrivă.

Nu-l plâng pe Ceaușescu, îmi pare rău dar eu n-am uitat și nu voi uita cum se trăia pe atunci.
Nu era bine pe atunci iar acum e rău.
E rău că cei de la conducere ajung acolo, poate (unii), cu bune intenții dar când văd că pe ăla îl doare la bască de români, pe celălalt la fel, se lasă pradă valurilor de „putere” și dau naibii tot: „Dar ce-s mai prost? Ei fură și eu nu?”
Și uite așa mulți români sărbătoresc ziua României printre străini.
Iar unii dintre acești compatrioți se rușinează să zică că-s români.
Aruncă o privire la unele conturi pe rețelele de socializare, de curiozitate așa.
Ți se face rău.
„Orașul de baștină: Roma.” Și ăsta este dor un exemplu.
Dar fiecare cu ale lui, nu?
Nu e treaba mea și nu-i condamn. Este o simplă observație.

Eu una îmi iubesc limba, cum am spus.
Nu mă consider norocoasă că m-am născut în România, așa a fost să fie.
Nu mă rușinez cu ăsta, mă rușinez de ce fac și spun unii români.
Comportamentul unora ne aruncă pe toți în mocirlă, și-așa cum sunt unii români încuiați la minte, așa sunt și unii străini care ne consideră pe toți o apă și-un pământ.
De parcă ei ar fi mai buni...

Oricum ar fi, îmi cer scuze pentru postarea nu foarte pozitivă, dar așa simt astăzi.
In memoriam: Adâncă plecăciune în fața celor care s-au luptat sacrificându-și viața pentru unirea tuturor principatelor române în 1918 și înainte de asta. 
La Mulți Ani, România!

La multi ani, Romania. Centenar 1918-2018. Cristina G.
Fotografie de pe Pixabay

De ce scriu autorii?


Te-ai întrebat vreodată de ce scriu autorii?  
Eu nu m-am întrebat până când nu am decis să public ceea ce voiam să scriu de când eram copil.

Luna asta, noiembrie 2018, se împlinesc 3 ani de când am jurat că am să devin scriitoare și lumea va auzi de mine.

Dar de ce, de ce am vrut și vreau ca lumea să audă de numele meu? 
Chiar sunt o autoare ce merită atenție? 

Da.
Sunt o autoare care merită atenție exact ca orice alt autor care crează o operă din nimic.

Fiecare autor din lume scrie dintr-un motiv sau mai multe.
  • Mai toți autorii și poeții scriu pentru că au ceva de spus. Unii au mai mult, alții mai puțin. 
  • Mulți autori scriu din vanitate. Le place să-și vadă numele pe o copertă, și, evident, visează la faimă și la tot tacâmul ce implică asta. 
„Le arăt eu că pot să devin cineva.”

Obișnuiam să disprețuiesc o astfel de motivație, însă anul acesta mi-am dat seama că asta este exact ce-mi lipsește.
Și nu mă laud, ba dimpotrivă. Sunt supărată pe mine că nu vreau să demonstrez nimic nimănui.

Nu scriu din vanitate.
Nu mă cred mai bună decât alții.
Nu consider că merit succes în detrimentul altora.
Eu... scriu pentru viață... exclusiv pentru tine adică. Și dacă tu, cititorule, nu ești mulțumit de munca mea, eu am totul de pierdut.

Adevărul adevărat este că, în fond, totul este o afacere, inclusiv scrierea și publicarea de carte. 
Și dacă credem că asta este valabil doar în ziua de azi, internetul ne demonstrează că așa a fost din toate timpurile.
Autorii (la fel ca pictorii, sculptorii, dansatorii, etc.) sunt oameni ca toți oamenii și au nevoie să-și câștige o pâine.

Cine nu scrie pentru bani, este pentru că-i are deja și nu se teme că o să sfârșească dormind pe sub poduri într-o zi.
Dar autorul care recunoaște asta este lăsat deoparte.
Ipocrizia și absurditatea opiniilor obiective (credem noi) taie aripile celor care fac altceva decât majoritatea.

Scrierea și publicarea unei cărți este un proces extrem de lung iar facturile nu așteaptă 3 ani să fie plătite. Când nu ai pe cineva cu pungulița de bani lângă tine, nu scrii pentru glorie, scrii pentru lapte și pentru pâine.
Eu nu prea beau lapte și nici nu mănânc pâine des, dar mănânc cartofi, paste, orez... .
Nu trăiesc cu aer, din nefericire.

De ce scriu autorii în general, nu este treaba mea.
De ce scriu eu mă interesează.
Și eu scriu pentru că am mii de povești care se bat cap în cap în mintea mea de când eram copil.
Dar nu-mi permit să le scriu pentru glorie și cum am zis, dacă ție nu-ți plac, existența mea nu are sens.

Ce trist este când sunt puțini cei care te cunosc și-ncă și mai puțini cei care te apreciază.
Dacă însă te bagi în fața norocului și cineva te promovează ca pe un zeu, până și cea mai proastă istorie scrisă de tine în trecut și-n viitor, devine o operă de artă. 
Până atunci însă orice scrii este o simplă poveste fără nume.

Oricât ne încăpățânam să credem că un om talentat, ori o poveste formidabilă, nu are nevoie de promovare, realitatea demonstrează exact opusul.
Există milioane de oameni talentați de care nu a auzit și nu va auzi nimeni.
Dar ca să știi asta, trebuie să te afli unde mă aflu eu acum: în mijlocul unui ocean populat de rechini pe timpul unei furtuni. 
Se salvează cine poate.

M-am pregătit și până să ajung aici eram convinsă că pot să fac față.
Barca mea se umple de apă la fiecare val care-o izbește, dar e ușoară și-am învățat să o golesc la fel de repede pe cât se umple.
Calea mea va fi mai lungă, dar atâta timp cât nu mă scufund, am să reușesc.

Autorii scriu pentru că pot.
Și dacă încerci, eu cred că și tu poți.
Am scris despre asta în cartea de auto-ajutor: „Publică Gratis și Vinde-ți Singur Cartea”.
De ce scriu autorii - articol de Cristina G. Gherghel
Imagine de pe Pixabay

Și dacă ploaia s-ar opri



Mă uit pe fereastră cum picurii mari de apă rece se izbesc cu ciudă de tot ce întâlnesc.
Îmi suflu-n mâini.
E noiembrie și-i frig în casă... parcă mai frig decât afară.  N-am dat drumul la căldură, nu-mi permit să plătesc facturile.
Surâd trist și-o lacrimă îmi curge agale pe obrazul drept.
O șterg mecanic, și alta lunecă în loc.
Îi dau pace și mă fixez pe ploaia ce curge din cerul gri închis.
Îmi place ploaia... întotdeauna mi-a plăcut.

Mă așez cu un oftat pe fotoliul din piele maro, sprijin capul de geam și ascult.
Pleosc, pleosc, pleosc...
Părul blond e murdar. Ar trebui să-l spăl, dar e prea frig. Nu vreau să răcesc. Nu pot. Nu-mi permit.
Nimic nu-mi permit în ultima decadă.
Dar de ce zic „în ultima decadă”? Nu mi-am permis niciodată.
Așa e viața mea de când mă știu.
O viață de sacrificii... o viață ca oricare alta.
Dar măcar nu-mi plâng copiii de foame și de frig.
Măcar sunt singură în suferința mea.

În curând împlinesc anii dar nimeni nu știe.
Sunt bătrână... mă simt bătrână, mai bătrână decât însăși lumea.
Ce am să fac? 
Cum am s-o scot la capăt de data asta? 
Oftez.

Mă-ntreb dacă se merită să mai lupt.
Dar pentru ce lupt?
Am uitat. Ori poate n-am știut niciodată.

Tremur și lacrimile-mi curg nestingherite pe obrajii albi ca zăpada.
Nu le mai simt. Nu înseamnă nimic oricum. Mă bucur că sunt singură și am acest lux.
Pot să plâng când și cât vreau.
Aș putea chiar să țip dacă-mi vine.
Numai că nu-mi vine și asta e bine. Nu cred că m-ar ține plămânii dac-aș urla cum am urlat atunci...
Atunci când eram pe creasta prăpastiei.

Oftez scârbită de obscuritatea în care mi-a căzut din nou sufletul.
Mi-e frig... cumplit de frig.
Și-s singură, mai singură decât singurătatea.
Când am ajuns aici și așa? 
De ce? 
Unde-am greșit? 

Mă ridic brusc și-mi dau bluza de lână albastră jos.
Tremur incontrolabil.
„Termină cu prostiile, ai înțeles? Nu-ți mai plânge de milă. Ai o viață la care mulți visează. Nu ți-e rușine?”
Deschid ușa și ies afară.
E amurg și oamenii s-au strâns în casă.
Alerg desculț pe asfaltul din spatele blocului.
Picăturile de ploaie se opresc subit parcă temându-se să mă atingă.
Mă pun în genunchi și le implor să cadă ca mai înainte.
— Plângeți cu mine! strig.
Un om trece repede pe lângă mine ignorându-mă total.
Oare ce gândește că fac? 
— Plângeți vă rog. Nu mă lăsați singură, murmur pierdută în timp ce mă lungesc pe spate într-o baltă.
E-atât de rece și atât de murdar totul, dar nu-mi mai pasă. Gata, s-a încheiat. Nu mai vreau să lupt.
— Mă dau bătută! strig din nou. Nu mai pot.
Un fulger trece pe lângă mine.
Tresar cu putere.
Îmi duc mâna la frunte. Sunt pic de apă. „Am febră,” mă gândesc.
Mă uit în jur buimacă. Plapuma albă atârnă de marginea patului și ceasul arată ora 3.
„A fost doar un vis, dar dacă... și dacă ploaia s-ar opri?”

***
„Și dacă ploaia s-ar opri” este titlul noului meu roman care nu are nimic de-a face cu eseul despre ploaie ce ai citit mai sus.

Și daca ploaia s-ar opri - Un roman de Cristina G. Gherghel
Fotografie de pe Pixabay: AdinaVoicu

ADA: Un Roman de Dragoste

Ada, ce roman!

Drag cititor fidel, cititor infidel, cititor curios și cititor întâmplător,

Îți mulțumesc pentru cele 3 minute pe care le investești în citirea acestor rânduri.
Îți mulțumesc pentru că știi cine sunt și dacă nu știi, mă cauți pe net și mă găsești, sunt peste tot.

Scrie în orice motor de căutare (eu folosesc Google) una dintre următoarele fraze scurte ca să vezi că nu mă laud degeaba:

  • autor Cristina G. 
  • cărți de Cristina G. 
  • author Cristina G. 
  • books by Cristina G. 

Nu uita de punctul de după G. - că are importanță, da. Punctul G este faimos. Ha. ha. 
Dar eu vorbesc de punctul de după el. G. 

Te anunț că a ieșit noul și, de fapt, primul meu roman de dragoste în limba română.
Ada este titlul lui. ADA: Un Roman de Dragoste. 
Ce original, nu? 

N-am găsit. N-am găsit un alt subtitlu care să i se potrivească și-am decis că-i mai bine să nu scriu idioțenii pe copertă. 


Ada un roman de dragoste cu vampiri de Cristina G.


Am scris mai multe romane în limba engleză, dar în limba română n-am avut curaj până acum. 

Sunt atât de bucuroasă de nu-mi stau în piele. 
Iubesc romanul ăsta. L-am visat în fiecare noapte de când am început să-l scriu. 
Și nu-ți zic de unde mi-a venit idea. 
Nu-ți zic pentru că nu știu de unde mi-a venit. 
Pur și simplu m-am trezit într-o dimineață și-am decis să scriu o poveste de câteva pagini. 
O poveste scurtă mi se părea mie că avea să fie. 
Dar, în fiecare seară mi-era grozav de greu să mă dezlipesc de ea și-așa că am tot scris. 
Cuvintele mi-au venit singure. 
Nu a fost nimic premeditat. 
Nu mi-am muncit deloc creierii să mă gândesc ce și cum voi scrie, cum și când se va termina. 
S-a întâmplat, și când am văzut că pot să merg liniștită la culcare, mi-a fost clar că este gata. Sau aproape. 
Așa că l-am terminat și l-am corectat cu ajutorul unei prietene. 
L-am citit cu voce tare împreună de câteva ori. 
Crezi sau nu, ne-am emoționat. 
Sper să nu ne fi scăpat prea multe erori din cauza asta. 
Dacă îți sare vreuna-n ochi, ignor-o. Te rog. Sper să nu te zgârie prea tare. 
Nu a fost pentru că nu-mi pasă de tine. Ba dimpotrivă. De-ai ști... . 
Tocmai pentru că îmi place de tine așa de mult că mi-a scăpat. Poate. Eu sper să nu, dar te avertizez: se întâmplă și la case mai mari. 

Când citesc munca altuia, văd toate greșelile, ba chiar și cele care nu există. Când îmi citesc munca, gramatica mea este super perfectă. Până și virgulele sunt toate exact acolo unde trebuie. Niciuna-n plus sau în minus. Și-s atât de mândră... de nu-ți închipui. Îmi iubesc limba. O ador chiar. 
Numai că atunci când citești tu, vezi ce văd eu în munca altuia. 
Așa funcționează creierul uman. 

L-am publicat singură azi noapte la ora 2. Ora Angliei. Aveam ochii împăienjeniți de nesomn. 

Știai că se schimbă ora? 
Eu nu. 
Să mă fi văzut ieri dimineață cum mă uitam prostită când la ceasul de pe perete când la ăsta, de pe laptop. 
Nu înțelegeam ce naiba se întâmplă. 
Ceasul de pe laptop nu poate „să stea”, celălalt da, că are baterii. Numai că ăla era cu 1 oră înainte. 
Nu știu de ce eram convinsă că se schimbase demult. 
Zevzecă. 
Asta sunt. 

Dar știi de ce nu am știut că se schimbă ora? 
Pentru că o aveam doar pe Ada-n cap.
Numai pe ea și nimic altceva.
N-am gătit decât o dată în aceste 3 săptămâni.
De 3 (sau sunt 4?) săptămâni Ada mi-a sfredelit (cred că acest cuvânt a fost scris greșit - da - abia acum mi-am dat seama. Iertare.) inima și mintea.
Vezi cum mă mențin eu în formă? 
Scriind.
Bine, scriind și stând flămândă că scrisul nu consumă calorii, nemâncatul da.
Nu mă plâng. Dimpotrivă.
Sunt fericită ca niciodată.
Mă simt împlinită.

Ada un roman de dragoste cu vampiri de Cristina G.


Vrei să știi despre ce este romanul? 
Despre Ada - o fată cu părul roșu ca focul. Ha. Ha. Nu se înțelesese din titlu, nu (citește ironie).
Este o fată irlandeză.
Glumesc, e româncă 100% căci n-are pistrui.
Eu am pistrui. Hm. Oi fi irlandeză!
N-are cum. N-am părul roșu.
Dacă n-am una, am alta și invers.
Nu?
Da!
Eu întreb eu răspund. Așa fac fetele bătrâne. Femeile voiam să zic.

Mă-ntorc la carte.
Trăiește pe altă lume fata asta.
E chinuită, chinuită tare, dar nu de părinți, de greutăți și necazuri. Nu.

Mi-e greu să-ți zic despre ce este povestea că nu vreau să dezvălui misterul.
Vreau ca tu o să citești.
Vreau ca tu să te emoționezi la suferințele ei, dar cel mai mult vreau ca tu să vezi că viața nu e așa de urâtă pentru noi, cei care nu avem problemele ei.

Îmi doresc ca la sfârșitul cărții tu să iei o pauză de reflecție.
Mi-aș dori să te văd uitându-te-n oglindă ca să-ți vezi sufletul așa cum e.
Iar dacă crezi că-i negru, aș vrea ca tu să-l speli ca să-l faci alb. Sau poate transparent.

Ce-ți dezvălui, pentru că trebuie, este faptul că idea cărții era și este una un pic sângeroasă.
Voiam să fie o poveste de Halloween.
O poveste cu vampiri.
Deci vei găsi așa ceva în ea, dar nu e de groază.
Nu e o poveste de speriat copiii.
Dar nu este gen „Twilight”.
N-am nimic cu Twilight - dimpotrivă - nu am citit-o (știu despre ce-i), dar după succesul avut, trebuie să fie o carte nemaipomenită.
Îți zic că nu e ca să nu te aștepți la așa ceva și să fii dezamăgit.
Și nu-i nici ca „Fifty Shades of Grey”. Păcat.
Cam așa-i următoarea pe care deja am început-o.

Atât pot să-ți spun.
Ai s-o citești, da? 
Te rog.
E păcat să nu.
Mare păcat.

Ce e iubirea când cuvintele d-amor înșală,
Când ochii minții mint, și faptele omoară? 

Unde-o găsești? 
Peste tot în mediul online.

Dacă o cauți, o găsești.
Îți dau niște linkuri directe că poate nu ai timp:

În caz de cumperi de pe Amazon, ai grijă la costurile de transport. 

Cumpără mai multe cărți odată ca să eviți asta. Nu trebuie să fie toate ale mele. 
Cărțile nu se învechesc și sunt optime idei de cadouri. 


Dacă ai o părere despre ea (carte), fă-o publică. Aș vrea să știu ce gândești. Numai să fii generos cu stelele - stelele-s totul pentru un scriitor.
Dacă nu poți fi generos, scrie-mi în privat. Citesc, te asigur.
Dacă critica este constructivă, o iau în mare considerație.
Pentru tine scriu. Zi-mi ce nu ți-a plăcut și despre ce ți-ar plăcea să scriu.
În public, stelele contează așa că dacă simți că nu merită multe, nu fă nimic. Te rog. Ignoră impulsul de apăsa pe puține stele.

Aici ai pagina mea de autor pe Goodreads.


Universul îți dă înapoi ce împrăștii.

Ce semeni, culegi. Puțin dai, puțin primești. 

Ada un roman de dragoste cu vampiri de Cristina G.


Drag cititor, sunt într-o perioadă a vieții mele deosebit de... „delicată” ca să zic așa. 
Nu intru în detalii pentru că fiecare le are și le știe pe ale lui. 
Am degetele cumplit de înghețate. 
Nici nu mi-am dat seama că a venit frigul. Of. 

Îmi doresc ca tu să iubești cărțile mele. 
Și dacă o faci, lasă o recenzie generoasă pe unde apuci. 
Este ușor să ne vărsăm veninul ce avem deseori-n suflet, dar eu sunt scriitor, dacă-l verși pe mine, suferă cititorii. Cititorii ca tine, ca mama, prietenii și colegii tăi. 
Eu m-am obișnuit. Ne vine natural să criticăm. Să lăudăm, nu chiar - trebuie să ne forțăm să spunem cuiva o vorbă bună. 

Te rog un lucru, împarte acest post sau altele pe care vrei, unde și când vrei. 
Sau trimite link-ul la carte prietenilor, ba chiar și dușmanilor. Așa, ca să-i sperii. 
Arată-le că ești om bun, nu ca ei. 

Îți mulțumesc. 
Din inimă. 

Ada o să se bucure dac-o-nțelegi și n-o critici. 





***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.


***
Cum îmi găsești cărțile? 
Tastezi „cărți de Cristina G.” neapărat cu punct după G. în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate. 

Și nu uita că visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte.


Anunturi de Mica Publicitate


  • Îți place să citești și ai mult timp liber? Gramatica limbii române este o jucărie pentru tine? 
Caut persoane interesate să mă ajute la corectarea lucrărilor mele în limba română (dar și engleză), de preferință profesori și studenți de limbă română (și engleză). Abilitatea de a folosi (Microsoft Office) Word este fundamentală.

În momentul de față, nu-mi permit să plătesc în bani, dar ofer servicii la schimb.
De exemplu: Dacă te ocupi profesional de asta, ai intenția să-ți deschizi o afacere, ori pur și simplu te plictisești, îți fac publicitate pe bloguri sau/și în cărțile mele. 

Sunt sigură că-ți dai seama de valoarea publicității în cărți. Nu?  

  • Te pricepi la SEO sau/și îți place să faci marketing?
Am nevoie de ajutor. Îți fac publicitate.

  • Ai o afacere și dorești publicitate în cărțile și pe blogurile mele?
Sponsorizează-mă. Un PayPal link aici
Lucrez la 8 cărți în acest moment căci vreau să mă dedic 100% scrisului. Am o mulțime de povești în cap și nu am timp să le scriu pe toate. Am început prea târziu să-mi urmez visul și n-am nici timp de mine. 

  • Cumpără 100 de cărți scrise de mine, și-ți gătesc o cină delicioasă dacă vii în Exeter (Anglia), sau când vizitez eu România. Nu iubesc călătoriile. 
Mă pricep la gătit să știi, o fac de când aveam 6 ani. Am publicat numeroase cărți de rețete. Acum nu mai ai timp nici pentru gătit.

  • Ești un agent literar sau lucrezi pentru o editură? Ne ajutăm reciproc? 
Am multe cărți care așteaptă să vadă lumina tiparului. Sunt cel mai determinat scriitor pe care l-ai întâlnit sau o să-l întâlnești vreodată. 
Nu sunt interesată de nimic altceva decât de scris. 

  • Ai alte idei de afaceri, sugestii și propuneri (exclus indecente)?

Contactează-mă să discutăm. 

Aceste anunțuri sunt mereu valabile. 


Autor Roman Contemporan Cristina G.


Te-am făcut să zâmbești? 

Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, pagini personale, forumuri, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este echivalent cu Mulțumesc.  


Cum îmi găsești cărțile? 
Tastezi „cărți de Cristina G.” neapărat cu punct după G. în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate. 

Dacă cumperi de pe Amazon ai grijă la costurile de transport. 
Cumpără mai multe cărți odată ca să eviți asta. Nu trebuie să fie toate ale mele. 
Cărțile nu se învechesc și sunt optime idei de cadouri. 

Apasă pe link-urile de mai jos și dă Like și Follow. Da?


***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

Sprijină un scriitor care scrie pentru tine. 
#existaoamenibuni

Și nu uita că visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte.


Scrisul este terapeutic

După ce am citit Mizerabilii de Victor Hugo m-am apucat și eu de scris.
Aveam 8 ani și abia învățasem literele alfabetului.
Să formulez cuvinte din litere și apoi fraze, capitole, ș.a.m.d. a fost un vis magic pentru mine.
Nimic nu mi se părea mai extraordinar atunci când o priveam pe sora mea, Petronela, făcându-și temele.
Am crezut că n-am să-nvăț niciodată, dar uite că am învățat. Și-ncă foarte repede.

De atunci am scris pe toate bucățile de hârtie ce am găsit.
Și pe vremea Ceaușeștilor, caietele erau cu ciubote roșii.

Mai mult despre asta în cartea mea de memorii intitulată 14 Nuanțe de Roșu
Carte care este chiar acum în procesul de a fi publicată de Adenium.

Însă, după cum știi - fie pentru că ai trăit pe atunci sau ai auzit de la alții - nu numai caietele lipseau.
În plus, copiii de țărani nu aveau timp să viseze.

Și când liderii Republicii Socialiste România - Nicolae și Elena Ceaușescu - au fost împușcați  cu sânge rece pe 25 decembrie 1989, toată familia mea a plâns cu suspine. 
Ne-a fost milă... o milă incredibilă. Și-acum îmi curg lacrimile. 

Oare el de ce nu a simțit asta pentru poporul lui?  
Cine știe ce a fost în capul lui... 
Cine știe ce a fost în capul celor care l-au vândut... că a fost vândut precis. 

Ce-am dansat toți când comunismul a căzut. 
Am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior. 
„Ai grijă ce-ți dorești.” Nu? 

Nu era bine pe atunci, iar acum este greu, foarte greu.
Ne-am împrăștiat prin lume ca potârnichile.
S-au destrămat familii, ne-am pierdut identitatea, nu mai avem o țară, nu mai avem părinți, nu mai avem tradiții, nu mai știm cine suntem... Am rămas ai nimănui...
Dac-am fi știut ce ne așteaptă, l-am fi împușcat oare?

E târziu să ne-ntrebăm asta. Timpul nu se mai poate da înapoi. Viața... odată curmată rămâne curmată.
Trebuie să mergem înainte.
Însă cărăm pe spate greutăți invizibile ce ne doboară. Suntem plini de cicatrici, și răni adânci care încă sângerează.
Vrem să uităm dar nu putem.
Am rămas traumatizați.

Orice ne traumatizează. Depinde de cât de sensibili suntem.
Eu sunt deosebit de sensibilă, ba chiar empatică și durerea ta o simt în inima mea...
Și e atât de greu... atât de greu.
De aia scriu.
Scriu să mă debarasez de dureri vechi, de necazuri ce nu-mi aparțin, de problemele altora...
Să mă lepăd de... Satana, de Belzebut și de mama diavolilor.

Și-am scris mereu...
Când eram mică, scriam scrisori lungi, epistole chiar, pe care le trimiteam la destinatari imaginari.
Numai Dumnezeu știe ce s-a întâmplat cu acele plicuri ce conțineau toate lacrimile, rugăciunile, speranțele și visurile mele imposibile...

Apoi am dat foc... am dat foc caietelor pe care-am scris. Mi-a fost frică... și-atâta rușine că eu, un copil de la țară, aș fi vrut să devin scriitoare...
Eram îngrozită de idea că cineva putea să pună mâna pe caietele mele și să-mi citească în suflet.

Am ars tot privind hipnotizată cum viața mea întreagă... fiecare gând, idee, speranță... devenea cenușă. Ireversibil.
Ultima dată când eram în Italia... un manuscris de 368 de pagini A 4.

În 2012, Sebi - fratele meu - mezinul familiei, m-a sfătuit să scriu pe un blog pentru oameni.

Am râs cu lacrimi...
— Eu?!? Să scriu pentru oameni? Și ce să le zic? Nu știu să scriu pentru alții.
— Scrie pentru tine, mi-a zis Sebi. Scrie ca și cum ai scrie pentru tine. Scrie cinstit, deschis, crud. Scrie ca și cum ai fi singură în univers.

Și l-am ascultat pentru că mă târam sub povara destinului.
Habar nu aveam ce este un blog.
Dar, cu ajutorul lui Sebi, am lansat: https://eumerit.blogspot.com.
M-am dedicat trup și suflet din start.
Imediat după asta am lansat https://reteteindraznete.blogspot.com.
Lucram și câte 20 de ore pe zi.
N-am mai avut timp să simt durerea ce mi-au procurat în mod gratuit unii și alții și alții.

În iunie 2014 m-am mutat în Anglia și pe 25 decembrie 2016 am publicat primul fragment dintr-o biografie: Oranges at Christmas in a Communist Country - Portocale de Crăciun într-o Țară Comunistă. 
Apoi am publicat Ten Years in Italy, Three Weeks a Human - Zece Ani în Italia, Trei Săptămâni ca Om, și tot așa până am ajuns la 10 cărți în limba engleză.  

Ce-ți spun ție titlurile acestea? 
Dar It's Never Game Over
Confesiuni. Terapie. Luptă.

Căci asta fac de când mă știu.
Lupt.
Și tu la fel, nu?

Dacă suferi, scrie. Scrie ca să te uiți. Scrie ca să te vindeci. Scrie ca să dai pagina și să treci la un alt capitol. Fă-o pentru tine, pe ascuns. Nu trebuie să arăți nimănui. Nu trebuie să știe nimeni. Este viața ta.... este dreptul tău.
Dar dacă vrei să arăți altora, scrie ca să inspiri, să motivezi, să încurajezi și să ajuți pe alții.
Scrie pentru viață împărțind iubire. Căci să fii bun este o decizie, nu o consecință. 

Dacă chiar vrei să publici, poți să o faci în mod gratuit. 
Te-nvăț cum pe: https://publicagratuitcarti.blogspot.com. Am lansat acest blog pentru cei care au un vis mai mare decât ei.
În plus, scriu un manifest pe care-l voi publica zilele acestea. Două de fapt.
Stai pe fază. Înscrie-te la scrisoarea ocazională și cine știe... poate le primești gratuit.

Citește cartea mea 14 Nuanțe de Roșu - Amintiri din Copilăria Comunistă - Confesiuni. 
Este cartea mea de debut... mai importantă decât însăși viața pentru mine.
Vei afla de ce o fac și de ce sunt aici... acum.




***
Ți-a plăcut ce ai citit? 
Ți-am dat o idee? 
Te-am făcut să reflectezi, să te uiți în oglindă? 
Ai zâmbit? 

Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, pagini personale, forumuri, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este echivalent cu Mulțumesc.  


Cum îmi găsești cărțile? 
Tastezi „cărți de Cristina G.” neapărat cu punct după G. în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate. 

Dacă cumperi de pe Amazon ai grijă la costurile de transport. 
Cumpără mai multe cărți odată ca să eviți asta. Nu trebuie să fie toate ale mele. 
Cărțile nu se învechesc și sunt optime idei de cadouri. 

Apasă pe link-urile de mai jos și dă Like și Follow. Da?


***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

Sprijină un scriitor care scrie pentru tine. 
#existaoamenibuni

Și nu uita că visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte.


GRATUIT cărți în engleză - iLive: roman de dragoste și suspans

Am fost și sunt super ocupată cu 14 Nuanțe de Roșu (amintiri din copilăria comunistă) și am uitat de promoțiile pe care le am la cărțile în engleză.

Apropo, chiar dacă am scos-o de pe piață, cartea nu va rămâne în uitare pentru că este mult prea importantă.
Importantă pentru mine dar, mai ales, pentru românii de pretutindeni.

Cred că știi că mi-am început cariera de scriitoare (sau scriitor?) scriind în engleză. Nu?
Ei bine, dacă nu știai, afli acum.
Am scris 10 cărți în engleză - nu foarte groase - pe genere diferite:
  • romane de dragoste
  • suspans
  • memorii - autobiografii - povestiri adevărate 
  • povești scurte și lungi, triste și amuzante 
  • cărți de auto-ajutor - inspirationale și motivaționale. 
Lista o ai aici (apasă).

Două dintre aceste cărți și anume: Oranges at Christmas in a Communist Country (a doua ediție) și It's Never Game Over au fost alese și incluse într-un program special pe Amazon numit „Great on Kindle”. Asta pentru că sunt considerate cărți de înaltă calitate.

Laudă-mă gură că diseară-ți dau friptură. 

Astăzi, 8 septembrie 2018, romanul de dragoste și suspans iLive se poate descărca de pe Amazon în mod gratuit.
Îți trebuie un cont (fără bani, fără card) și un dispozitiv electronic pe care să-l citești.
Dispozitivul electronic poate fi:

  • telefon deștept
  • tabletă
  • e-reader 
  • laptop
  • PC

Deși pe Amazon zice că este format Kindle, asta nu înseamnă că nu-l poți citi pe oricare dintre dispozitivele de mai sus.
Dacă chiar nu reușești să-l citești, descarcă aplicația lor de pe undeva de pe site.




***
Ți-a plăcut ce ai citit? 
Ți-am dat o idee? 
Te-am făcut să reflectezi, să te uiți în oglindă? 

Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, pagini personale, forumuri, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este echivalent cu Mulțumesc.  


Cum îmi găsești cărțile? 
Tastezi „cărți de Cristina G.” neapărat cu punct după G. în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate. 

Dacă cumperi de pe Amazon, ai grijă la costurile de transport. 
Cumpără mai multe cărți odată ca să eviți asta. Cărțile nu se învechesc și sunt optime idei de cadouri. 

Apasă pe link-urile de mai jos și dă Like și Follow. Da?


***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

Sprijină un scriitor care scrie pentru tine. 
#existaoamenibuni

Și nu uita că visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte.


Care mi-ai furat like-ul?

Îmi amintesc că am văzut un comedian român discutând acest subiect pe iUmor.
Nu m-a făcut să râd, însă câte lucruri adevărate a zis despre social media... (rețelele de socializare adică. Ei, na, și tu acum!)


Acum eu nu știu ție, dar mie nu-mi pasă în ruptul capului de câte like-uri (îmi place, hai na!) am la pozele personale. Jur. Nu-mi pasă. Nu mă interesează nici cât negru sub unghie.

Și când am scris asta m-am uitat la unghii.
Pfiu... sunt tăiate până-n carne. Niciun pic de negru. Norocul meu altfel aș fi mințit.

Și apropo de cuvintele astea englezești... Îmi cer scuze că le folosesc. Știu cum se traduc în română - da, pentru că am căutat - dar nu sună cum trebuie. Părerea mea.
Dacă te ofensează, nu le mai folosesc. Dar spune-mi deschis. N-am treabă.

Ziceam, nu-mi pasă de like-uri la pozele personale.
Nu mai am 20 de ani. Nu mai trebuie să impresionez pe nimeni.
Mi s-a dus vremea. Mi-s fată bătrână - pardon - femeie nemăritată.
Dar știi ce? 
Mi-s fericită așa. Pe cuvânt de pionier. De aia am și scris cartea: Fată Bătrână și Fericită - Mai Bine Singură Decât Singură în Doi
Zi tu dacă n-am dreptate? 
Ce nevoie am de-un bărbat dacă pot muri singură de foame? 
Nu mă bate nimeni la cap, nu-mi ia plapuma de pe mine, nu tremur de frig, gătesc când și ce vreau - în ultima vreme nimic.
Da, pentru că sunt super ocupată cu memoriile mele comuniste: 14 Nuanțe de Roșu.
Ai văzut ce dezastru am făcut cu ele?
Le-am promovat la maxim, le-am publicat rapid de parcă venea sfârșitul lumii, și tot atât de rapid am le-am scos din publicație.
De peste tot.
Mi-a luat 4 zile să le public, și 5 minute să le scot de pe piață.
De ce? 
Ehehehe... Discursul e lung și complicat.
Da-l fac simplu: am greșit tot și mi-e rușine de mor. Rușine!

Iar m-am îndepărtat de subiect. Fir-ar. Hai înapoi.

Nu-mi pasă de like-uri la pozele mele personale - nici mie nu-mi plac ca să fiu cinstită - dar îmi pasă de like-urile la articole și la paginile legate de bloguri. 
Când îmi apare unul, dansez de bucurie.
Când îmi dispare câte unul așa aiurea, nu pot să nu mă-ntreb:
  • Care mi l-a luat înapoi, mă? 
  • De ce? 
  • Ce-am făcut rău? 
  • Pe cine am ofensat? 
  • Un bărbat căruia nu i-am răspuns la mesaj? 
De regulă asta-i explicația.
Da. Din nefericire, așa este. Bărbații care dau like la pagină și-apoi îmi scriu, își „retrag” like-ul pentru că i-a costat foarte mult. Un click. O apăsare de buton. Și-l retrag pentru că nu le-am răspuns. Am observat fără să vreau. Asta când aveam puține de tot.
Era simplu să vezi cine și cum dă like și cine și-l ia.

Și iar trebuie să explic că n-am timp să răspund la mesajele care n-au legătură cu munca mea.
Nu este nimic personal cu nimeni. Jur!
Așa cum nu mă cunoști tu, așa nu te cunosc nici eu. Zip.
Nu-mi caut bărbat de niciun fel și de nicio culoare. 
Nu am niciun interes să fac asta acum.
Poate pe la vreo 90 de ani încolo.

Doamne ferește să ajung la vârsta aia!
Ptiu, ptiu, ptiu!
Am scuipat în sân de spaimă.

Normal că dacă cuiva nu-i place munca mea, n-ar rost să-mi dea like la nimic.
Dar pe mine mă doare cumva când mi-l ia. Că nu știu ce-am făcut rău.

Nu am avut niciodată nici cea mai mică intenție să rănesc pe cineva.
De ce aș face-o?
Că n-am cu ce mă ocupa?
Am, Slavă Domnului.
N-am timp să mă ocup de viața mea, darmite de viața altora.

Nu vreau like-uri pe ochi frumoși, dar crezi sau nu, în lumea asta numerele contează.
Dacă înțelegi ce vreau să spun.
Sincer îți spun, nu-mi pasă de ce dai like atâta timp cât o faci.
Că-mi dai din plăcere, ca să-mi faci o favoare, din milă, din lipsă de ocupație, din... orice.
Dă-mi-l din orice motiv.
Numai nu mi-l lua înapoi.
Că uite cum m-am făcut de toate barabulele (cartofi pe românește) azi când am scris să mulțumesc oamenilor pentru că am ajuns la 500 de like-uri la noua mea pagină de Facebook, și imediat a dispărut unul.
499 de like-uri.
Cine mi l-a luat pe al 500-lea?!!!
De fapt, cine și l-a luat înapoi? 
La ce-i trebuia? 
Chiar nu mai avea altele? 
Ce-a făcut cu el? 
Cui i l-a dat? 

Bine, mă, bine. Ia-ți-l, dacă așa vrei și crezi.
Este pierderea ta!
Zgârcitule!

Nu. De fapt nu. Dă-mi, măi, like-ul înapoi. Ce te costă?
Chiar nu vrei să știi ce-mi mai debitează mintea?

Îl vreau înapoi. Vreau mai multe like-uri. Cât mai multe. Și share-uri. 
Mă ajuți? 
Te rog.
Nu fi hain.
Numai la postările mele și la pagini, la bloguri, la cărți. La poze... neah. E târziu pentru mine. Târziu.




***
Ai apreciat ce ai citit? 

Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, pagini personale, forumuri, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

Fiecare act pozitiv public este profund apreciat. 

Cum îmi găsești cărțile? 
Tastezi „cărți de Cristina G.” neapărat cu punct după G. în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate. 

Dacă cumperi de pe Amazon, ai grijă la costurile de transport. 
Cumpără mai multe cărți odată ca să eviți asta. Cărțile nu se învechesc și sunt optime idei de cadouri. 

Apasă pe link-urile de mai jos și dă Like și Follow. Da?
    Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

    ***
    Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
    Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

    Sprijină un scriitor care scrie pentru tine. 
    #existaoamenibuni

    Și nu uita că visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte


    Ce faci cand ai dat-o-n bara

    Mai întâi de toate, mă întreb dacă să scriu cu diacritice sau nu.
    Am observat că pe unele siteuri acestea nu numai că nu apar, dar nu apare litera deloc, rămâne spațiu (gol).
    Spațiu se vede așa: Spa iu.
    Fain, nu?

    Și apoi mă întreb cum să scriu bloguri și siteuri? Cu bară (blog-uri și site-uri) sau fără?
    Fiind cuvinte împrumutate ar trebui scrise cu liniuță despărțitoare.
    Așa știam până acum.
    Dar corectorul în Word și Google nu mai corectează dacă scriu fără liniuță.
    De fapt, Word corectează (subliniază drept eroare) „siteuri” dar nu bloguri.

    Limba și gramatica limbii române (e) sunt un caos total, mai ales în mintea mea.
    Dacă un critic literar ar citi ce și cum scriu, m-ar face praf de praf.
    Nu aș avea fire de păr pe tot corpul de câte mi-ar spune.
    Doamne păzește-mă de critici literari, academici, etc.
    Este cel mai mare coșmar al meu.

    Să revin la titlul postării: Ce faci când ai dat-o-n bară.

    Păi... mai întâi de toate verifici cât de rău te-ai lovit, cât de adânci sunt loviturile și îți lingi rănile. Dacă ai răni adânci, dezinfectează-le... cu puțin alcool. Nu mult că faci și mai rău.
    Acoperă-le să nu mai sângereze c-ai să mori aiurea. 
    Nu te-ntreba ce te-a lovit, dar dă-te la o parte puțin. 
    Ia o gură mare de aer și să nu cumva să te uiți în oglindă că te-ai ras.

    Apoi te-ntrebi de ce ai dat-o-n bară?
    Ce-ai greșit?
    Poți repara?
    Poți învăța din greșeli?

    Câteodată după o lovitură mortală - bine nu mortală că asta ar însemna să fii mort - după o lovitură brutală rău de tot, te poți trezi la realitate.
    Asta dacă dormeai sau trăiai într-o dimensiune a ta - departe de lume.
    Dacă erai deja treaz, o lovitură „grozav de groaznică” îți poate schimba cursul vieții. Ți-l poate modifica în bine sau în rău. Dar numai cu acordul tău.

    Te ridici de jos, te scuturi bine, și te-ntrebi în ce direcție.
    Depinzând de unde ai fi vrut să ajungi, decizi dacă să renunți la destinație sau să continui să mergi dar pe un parcurs modificat (îmbunătățit).

    Din nefericire unele lovituri sunt meritate pentru că nu ne-am pregătit bine.
    Altele sunt inevitabile.
    Unele sunt doar așa... ca să știi că ești viu într-o lume de fel de fel de oameni: unii buni, alții răi.

    Că a fost o lovitură meritată sau nu, eu îți sugerez să nu renunți la ceea ce voiai să faci... dacă nu era un lucru rău, evident.
    Dar noi vorbim de visuri, ambiții, planuri ca să-ți îmbunătățești existența, nu?

    Îți spun să mergi mai departe oricât de greu ți-ar fi că nu va fi întotdeauna așa. 
    Ia noi măsuri de siguranță și tot înainte! 

    Foto credit: Pixabay


    ***
    Ai apreciat ce ai citit? 

    Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, pagini personale, forumuri, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

    Fiecare act pozitiv public este profund apreciat. 

    Cum îmi găsești cărțile? 
    Tastezi „cărți de Cristina G.” neapărat cu punct după G. în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate. 

    Dacă cumperi de pe Amazon, ai grijă la costurile de transport. 
    Cumpără mai multe cărți odată ca să eviți asta. Cărțile nu se învechesc și sunt optime idei de cadouri. 

    Apasă pe link-urile de mai jos și dă Like și Follow. Da?
      Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

      ***
      Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
      Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

      Sprijină un scriitor care scrie pentru tine. 
      #existaoamenibuni

      Și nu uita că visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte