Cine este Cristina G.

Numele meu este Cristina G. Cu punct final neapărat. Pentru că așa scriem, noi, românii.
De fapt, așa am vrut eu să scriu.

G. este de la Gherghel, numele părinților mei.

Am venit pe lumea asta într-un sat din Moldova, când comuniștii erau la putere.
Unii ar spune că „vin de la coada vacii” ca și cum asta ar fi motiv de dispreț. 
Oameni... 

Iubiții mei părinți s-au născut în 1935 și aveau 11 ani în timpul celui de-al doilea război mondial. Poate tu ai bunici născuți în acea perioadă.
11 au fost și nașterile mamei, deși a rămas însărcinată de 12 ori.
10 am crescut mari de tot: 7 surori și 3 frați. Nu am cunoscut pe unul dintre frații mei, pentru că a devenit înger 6 luni după nașterea lui.
Apoi am pierdut alt frate... era în floarea vârstei. Am vrea încă să-l mai plângem, dar nu mai avem lacrimi.

Am scris și publicat o carte despre asta: 14 Nuanțe de Roșu: Epoca de Aur – Amintiri din Copilăria Comunistă. 

Cristina G. autoarea cartii 14 Nuante de Rosu
2016. Mă făceam că citesc. Dar am ieșit grozav de bine așa că o public ca să mă dau mare că știu să țin o carte-n mână. 

Din 2000 până în 2010 am locuit în Italia.

Scriu pe bloguri din 2012.

În 2014, m-am mutat în Anglia unde am devenit autor înregistrat.

Pe 25 Decembrie 2016, am publicat prima mea carte biografică în limba engleză intitulată: Oranges at Christmas in a Communist Country - A Memoir. Sunt sigură că ai auzit de ea pentru că este foarte populară pe Amazon.

De atunci scriu cărți autobiografice, de auto-ajutor, inspiraționale & motivaționale, povestiri comice scurte & lungi, dar și romane de dragoste și suspans.

Sunt extrem de atașată de familia, limba și tradițiile țării în care m-am născut și vreau să le duc cât mai departe. De aceea sacrific și investesc tot ce am ca să-mi îndeplinesc visul din copilărie - adică de a deveni un scriitor.

Doresc să subliniez că nu sunt un scriitor de talia celor mari și nu scriu pentru academici. 
Lucrările mele nu sunt demne de critici literari căci ele se adresează omului de rând. 

În Română
  1. Cele mai Populare Retete ale Bunicii Invatate de la Mama: Mancaruri Nostalgice
  2. Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul I – Sărate 
  3. Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul II – Dulci
  4. Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul III – Prepară Porcul de Ignat 
  5. Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul IV
  6. 41 de Rețete fără Gluten
  7. 41 de Rețete de Chiftele, Omlete și Alte Aperitive 
  8. 41 de Rețete de Clătite, Checuri, Prăjituri și Alte Dulciuri 
  9. 41 de Rețete Practice și Simple de Borșuri 
  10. 41 de Rețete Dulci și Sărate de Post 
  11. 41 de Rețete Dulci și Sărate de Sărbători
  12. 25 de Rețete Rapide din Cartofi – Bucate Vegane Fără Gluten pentru Începători
  13. 25 de Rețete Rapide din Orez – Bucate Fără Gluten Pentru Începători
  14. Trucuri Naturale de Frumusețe și Sănătate
  15. Îmi Curg Mucii Deci Exist - Umor Negru

În Engleză

2.     Half my Age plus Seven – Too Good to be True 
3.     iLive 
4.     God is Weary 
5.     Oranges at Christmas in a Communist Country - 2nd Edition
6.     Ten Years in Italy, Thee Weeks a Human 
7.     Humans Cursed by Geography in the Pursuit of Happiness
8.     Racism Without Racists – The Truth about Immigration
9.     Childless: How to Cope with Endometriosis & Vulvodynia
10. Author for Life or for a Living? 
11. It's Never Game Over – An Informal Self-Help publication 
12. SOS – Single or Scotch? - Coming Soon
13.  Nobody Cries - Coming Soon

Vrei să mă urmărești și să mă susții pe Amazon or Goodreads? Hai te rog!

Jur că nu mai cumpăr whisky. N-am bani nici de țigări. Bine măcar că nu fumez.
Iar oja... oja aia mi-a fost dăruită de fotograf că a zis că trebuie ceva culoare-n poză. Prea ștearsă.
Rujul era al meu. S-a terminat. N-am mai achiziționat altul.
Ce folos? Oricum nu merg nicăieri. Doar scriu.

Deci cine-i Cristina G. până la urmă? 
O scriitoare fără pretenții. 
Asta sunt. 

Cristina G. autoarea cartii 14 Nuante de Rosu
Asta făceam eu în 2016. La 40 de ani. Apoi m-am închis în casă. Acum arăt cam de 300 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai ceva frumos de zis, te rog din suflet să o faci.
Sunt un om care respectă fiecare ființă și lucru și admir pe cei care luptă pentru visurile lor.
Merg pe principiile: "Împrăștie iubire și iubire vei primi = Dă și-ți va fi dat." "Ce ție nu-ți place altuia nu face."