Literatură - Între snobism, neștiință și neîncredere

Drag cititor cu suflet,

Nu știu tu, dar eu, mă-nvârt în anumite cercuri curioase... ca să zic așa.
Citesc despre iubirea de literatură și notez snobismul fanatic al unora, neștiința și neîncrederea totală a altora.

Ca să fiu precisă, îți spun că dacă nu ești un scriitor care are dorința de a publica, nu ai de unde să știi ce se întâmplă în lumea asta în zilele noastre.
Nici eu nu știam.
Dar ce-i mai rău este că credeam că știu sau că aveam o idee, dar când am intrat în pâine, m-am îngrozit pur și simplu de neștiința mea.
Știi cum se spune: „Fericit cel sărac cu duhul...”.
Da, în creștinism nu înseamnă ce vreau eu să spun adică:
Ferice de cine nu știe și rău de cel care are de-a face cu unul care nu știe, dar crede că știe. 
Sunt un autor auto-publicat, ceea ce înseamnă că nu am un agent și casele de editură nu se bat ca să-mi publice cărțile. Nu încă.

Din această cauză, mulți nu-mi dau niciun credit.
Ba mai mult, cei ce au fost publicați în mod tradițional (adică de o casă de editură), mă disprețuiesc total.
Ei sunt cei aleși... eu sunt pleava cu aere de grandomanie.

Poate nici nu erai la curent cu faptul că-n ziua de azi, oricine poate publica 1 carte sau 1000 pe cont propriu. Dar așa este. Absolut oricine.
Nu există un criteriu de non-publicare decât dacă încalcă anumite reguli impuse te paginile unde vrei să publici.
Dar ăsta este un alt discurs.

***
În privința vânzării cărților... Fără promoție masivă, nimeni nu va ști despre cartea sau cărțile tale.
Înainte de a publica credeam că dacă cartea e bună se va vinde oricum.
Ce iluzie...
Cum te poți aștepta la așa ceva când în fiecare se publică în jur de (cel puțin) 5 mii de titluri noi numai pe Amazon?
Amazon este doar 1 platformă de publicare, cea mai mare, dar nici Google Books nu se joacă. Draft2Digital, Lulu, BookBub, Blurb, Scribd, etc., etc. Nimeni nu știe cu exactitate câte cărți se publică n fiecare zi.
Cum poți spera ca mulți să găsească acul în carul cu fân?
Acum știu și nu mă supăr când nimeni nu știe de cărțile mele.
Aș vrea ca ele să apară-n top pentru că merită, dar nu ai cum să obligi cititorul să-ți cumpere cărțile.
De ce ar face-o?
Nimeni nu te cunoaște.
Iar fără campanii de promovare uriașe, așa o să fie mereu: un necunoscut. Unul din atâtea miliarde.

***
Îmi amintesc cum o femeie care a suferit de cancer a scris o carte despre parcursul ei și nu a găsit nicio editură dispusă să i-o publice.
A publicat-o pe cont propriu și a vândut câteva copii în țara ei de origine.
Mi-a zis cu regret: „Dacă unul nu e publicat în mod tradițional, nu e scriitor adevărat”.
Pe atunci scriam dar nu publicam.
De fapt nici nu știam că puteai publica pe cont propriu. N-am fost de acord cu ce-a zis, dar n-am contrazis-o căci nu am considerat că aveam dreptul.


Cel mai rău este când un om care nu are de-a face cu acestă lume a scriitorilor, se uită la tine de parcă-i fi nebună de legat.
„Eu citesc, dar nu mă interesează că tu scrii.  
Dacă ai fi chiar așa mare scriitoare, te-ar da la televizor, radio și ai fi prin ziare, reviste, etc.”. 

Nu vreau să-ți distrug credința în sinceritatea și talentul oamenilor.
Dar aș vrea ca tu să te gândești dacă ai întâlnit vreodată-n viața ta un om cu un talent extraordinar pe care-l știa doar puțină lume - un om (sau un lucru) care ar fi meritat să fie la televizor, radio, etc.
Ai întâlnit sau nu? 
Un cântăreț poate? 
O fată frumoasă pe care nimeni nu o angaja ca modelă? 
Un pictor, sculptor, poet, etc.? 

Eu am întâlnit foarte mulți.
Dintre ei nu erau interesați ca lumea să-i cunoască pentru că se mulțumeau cu „faima lor locală”.
Și i-am respectat pentru asta.
Însă unii ar fi dat orice ca lumea să le recunoască talentele pe scară largă. Însă nu se întâmpla niciodată sau durau 20 de ani până la prima recunoaștere. 20 de ani de muncă asiduă, zi și noapte.

În același timp, câte persoane netalentate au ajuns sau sunt faimoase? 

Atât de multă lume scrie în ziua de azi că este imposibil să fii notat dacă nu faci o vâlvă extraordinară în jurul tău.

Câteodată mă gândesc să mă urc pe Big Ben și să ameninț că mă arunc. 
Dar cred că mulți m-ar împinge de la spate în loc să-mi recunoască meritele.
E mai simplu. Un grandoman în minus.

Dacă m-ar închide pentru un asemenea act, poate aș avea mai mult timp să dedic scrisului. Nu m-aș gândi că trebuie să-mi plătesc facturile și să-mi câștig o pâine.
Dar asta numai dacă nu m-ar ucide criminalele cu care aș fi închisă.
Am auzit că se violează între ele cu obiecte varie - coada măturii de exemplu.
Câtă umanitate. Nu?

Snobism 
Am scris unor oameni care afirmă sus și tare că prețuiesc creativitatea.
Le-am povestit de câți ani muncesc și ce-mi doresc. Le-am oferit ajutor la rândul meu.
Nu mi-au răspuns.
Dar pe paginile lor se găsesc articole despre scriitori publicați tradițional.
Nu, nu sunt invidioasă. Bravo lor. Mi-aș dori și eu recunoașteri de acest gen.

Unii citesc exclusiv bestsellers.
Asta pentru că nu au idee că oricine poate scrie un bestseller. Oricine care are bani și sprijin din partea unei persoane influente.
Oricine. Tu, eu, oierul de pe munte, zidarul și constructorul de străzi.

Numai zilele astea am vizionat 3 filme bazate pe bestsellers. Am rămas mută de uimire. Nimic, dar absolut nimic nu a fost de capul lor.
Dacă nu ar fi fost nume de actori „mari” în el, nu cred că cineva s-ar fi uitat vreodată la asemenea aberații.
Unul dintre filme era cu unul dintre actorii mei preferați.
Am plâns de supărare. Ce pierdere de vreme. Ce gust amar.

Dar eu știu cum au ajuns bestsellers.
Cel mai rău este că și directorii de filme știu cum se face un bestseller (că nu se scrie, nu. Se face.), și totuși investesc în așa ceva.

Cred că știu ce speră acești directori.
Speră ca nu toate recenziile la bestsellers să fie cumpărate. Speră că nu publicitatea masivă a transformat romanele în bestsellers.
Speranța este ultima care moare. Mă strâng în spate că asta-i lumea-n care trăim.
Însă știi ce?
Așa a fost dintotdeauna. Dar noi nu știam.
Pe atunci nu exista internet și mass-media nu avea atâta putere.
Iar oamenii nu aveau acces la „cultură” și atâta libertate de expresie.
Pe atunci, ce spuneau „ăia” educați și cu putere, era lege.
Cum am zis, mulți scriitori s-au folosit de publicitate pentru a-și face cunoscută muncă încă din antichitate.

Cum știi că o carte e bună? 
O citești tu fără a citi ce zic alții înainte.
Dar... este posibil ca să nu-ți placă deși cartea-i bună. Bună pentru unii, dar nu pentru tine.


Neîncredere
Le-am scris altora (scriitori ca mine) care nu scriu despre autori publicați decât plângându-se că aceștia nu ar trebui să fie acolo.
Dar nu mi-au răspuns la oferta mea de schimb de „publicitate.”
Și știi de ce? 
Pentru că nu mă consideră „de-a lor”.
Nu. Pentru că sunt între cunoscută și necunoscută.

Oricum aș da-o, puțini sunt cei care cred în talentul genuin al unor oameni în general. 
Și nici n-ai cum să acuzi pe nimeni de nimic. 
Mulți oameni mint și abuză de ingenuitatea altora.
Și când te-ai ars odată, sufli și-n iaurt. Nu?

Știi care-i adevărul crud cruduț despre recunoaștere în ziua de azi? 
Știi ce te face faimos în orice domeniu? 
Banii.
Banii pe care-i investești în publicitate.
Iar dacă nu ai bani, ai nevoie de relații.
Și ca să-ți faci relații, trebuie să... nu știu, depinde.
Unele și unii se culcă-n stânga și-n dreapta cu oricine. Știi tu.
M-aș culca și eu. Zău dacă nu.
Dar m-am trezit c-am târziu.
Probabil ar trebui să mă culc cu huligani libidinoși ca să-mi dea o muncă ca femeie de servici acum.
Nu nu zic că toate au ajuns faimoase și faimoși așa, nu. Nici pe departe. Sunt unii care au ajuns pe merit... Dar numai cunoscând sau întâlnind persoana care trebuie la momentul potrivit.

Dacă te-ai naște cu relații ar fi fain.
Bani și relații. Asta-ți trebuie să devii faimos, fie că ai un talent sau nu.
Nu e 100% valabil pentru toți și toate, clar.

Însă, dacă nu întâlnești persoana care să creadă în tine și să te promoveze masiv, oricât de talentat ai fi, nimeni nu-ți va recunoaște meritele. 


Fotografii de pe Pixabay
Am mulți prieteni, prietene, membri ai familiei.
Unii mă apreciază, nu zic nu, și le mulțumesc din inimă.
Dar unii... unii nici nu mă bagă-n seamă.
Sincer, dacă nu le place să citească, nu știu de ce m-ar băga în seamă.
Mie nu-mi plac manelele, deci nu dau like la ele.
Mi se pare corect.

Dar când am să fiu faimoasă - că am să fiu dacă nu mă arunc de pe Big Ben din disperare - aceștia îmi vor da like că na, sunt la televizor și contez.

Chestia că-n momentul în care am să fiu la televizor, nu voi mai avea atâta nevoie de suport și sprijin.
Acum am nevoie de oameni care să mă susțină și să vorbească despre mine. 

Nu pot obliga pe nimeni, evident. O spun mereu și mă doare inima.
Mă doare inima când majoritatea celor care-mi lasă recenzii pe Amazon (sau pe alte pagini) sunt cei care nu mă apreciază sau care găsesc numai probleme cu cărțile mele.
Mă doare inima când subliniază defectele lucrărilor mele, dar nu și meritele.

Așa-i de când lumea.
Aș vrea să fie altfel că merit mai mult. Dar nu e.
Oare-i atât de greu să taci când n-ai nimic frumos de zis?
Se pare că da.

Mulțumesc celor care mă sprijină acum când am atâta nevoie.
Nu faima e ceea ce-mi doresc.
Împlinirea și recunoașterea, asta da.
În plus, m-am cam săturat să muncesc absolut degeaba de vreo 10 ani încoace.
Nu pot trăi cu aer. Aș vrea, dar nimeni nu acceptă aerul ca metodă de plată pentru facturi.


Din nefericire, mulți oameni „mari” au murit în anonimat.
În timp ce alții au fost recunoscuți numai după moarte.
Oare la ce le-a mai servit?

Nu sunt cea mai bună prozatoare din lume, dar scriu bine. Cine vrea să vadă, vede. 

Sincer, n-am niciun interes să fiu recunoscută post-mortem.
Asta dacă nu cumva în viața următoare pot să mă laud cu asta.
Am început târziu să cred în mine și să lupt pentru ce-i al meu. Chiar mă paște acest pericol.
Dar fie cum va fi.
Fac tot posibilul acum și cât timp am să respir, am să continui să lupt.

Sper ca peste puțin timp să râd la citirea acestor rânduri care nu denotă încredere pe viitor.




***
Mesaj pentru oamenii cu suflet. 


Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau orice altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

Degeaba mă susții în secret căci oamenii nu vor ști niciodată de ce o faci.
Dacă vrei să mă sprijini și să-mi arăți că mă apreciezi, fă-o în văzul tuturor. 
Nu te sfii să spui de ce. „Dă și ți se va da.” 
Cei ce nu mă plac nu ezită niciodată să mi-o demonstreze cu vorba și fapta (aș prefera s-o facă cu gândul dar unde-i distracția?). 

Orice cuvânt și act pozitiv public mă poate ajuta să urc încă o treaptă pe scara plină de țepușe a recunoașterii. 
Într-o zi vei putea spune că m-ai cunoscut și apreciat când eram „nimeni”. 
    Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

    ***
    Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
    Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

    Ajută un scriitor român care toată viața a împrăștiat și împrăștie iubire. 
    Și asta în ciuda faptului că a fost scuipată, umilită, trântită la pământ și călcată în picioare fără niciun motiv de nenumărate ființe fără suflet care se consideră oameni. 
    Dar asta-i viața, nu?

    Iubire îți doresc! 
    Visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte


    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Dacă ai ceva frumos de zis, te rog din suflet să o faci.
    Sunt un om care respectă fiecare ființă și lucru și admir pe cei care luptă pentru visurile lor.
    Merg pe principiile: "Împrăștie iubire și iubire vei primi = Dă și-ți va fi dat." "Ce ție nu-ți place altuia nu face."