TU ori DVS? - Respect sau batjocură?


O mare parte dintre români este extrem de susceptibilă în privința folosirii greșite a pronumelor personale de politețe.

Gramatica mea este departe de a fi perfectă, dar vreau să asigur că știu care-i diferența între Dvs, dvs., dumneaei, dânsei, matale, tu și voi (Voi). 

Sunt o persoană extrem de politicoasă și am primit o educație deosebit de strictă în această direcție.
Totuși, în scris, am decis să mă adresez tuturor cu TU, în loc de DVS. 

Asta după ce am fost batjocorită în public (de o lucrătoare la o bancă) pentru că m-am adresat cu Voi, în loc de dvs. 
Am încercat să-i explic că Voi avea V mare și era de modă veche – un substitut al pronumelui modern dvs – dar n-am avut drept de apel, doamna își ieșise total din fire din cauza lipsei mele de respect.

Întâmplarea m-a afectat foarte mult și-am reflectat îndelung asupra ei.
Cum a putut un pronume personal să rănească atât de mult când atitudinea mea era umilă și respectuoasă iar tonul blând și educat?
Superbia.

De ce am ales să tutuiesc pe toată lumea în cărți, articole și postări știind că mulți se vor simți ofensați de moarte?
Pentru că mă face să mă simt mai aproape de cititorii mei.
Nu e oare drept că îi tutuim pe prieteni și membri ai familiei – adică pe cei pe care-i îndrăgim (de regulă)?

Când te adresezi cuiva cu dvs, se creează o barieră între voi. E clar că nu sunteți pe același nivel. Unul apleacă capul iar celălalt îl ridică.

Sunt un militant pacifist al egalității între oameni și îndrăgesc cu patimă toate persoanele care se comportă ca ființe superioare când sunt tutuite.

Doresc din inimă să simt aproape pe fiecare dintre cei care mă citesc. 
Doresc ca tu să mă simți alături de tine, pe același nivel, căci suntem egali.

Respectul pe care îl port tuturor ființelor și lucrurilor, nu are margini. 
Dacă mă știi de pe bloguri, sunt sigură că ai notat cât de mult scriu pe această temă.
Pentru mine respectul este baza omeniei, dar nu se reflectă prin folosirea unor pronume personale de politețe, ci prin fapte (cuvinte), atitudini, tonuri și maniere.
Tutuirea nu este sinonim cu lipsa de considerație, stimă și apreciere. 
Tutuirea nu ar trebui să fie automat clasificată drept lipsă de condescendență. 
Privește poza întreagă și trage concluzii obiective.
Cum este tonul acelei persoane
Cum te privește? 
Cum ține mâinile? 

Nu știi ce să să crezi când o face la telefon sau din fața unui monitor? 
La telefon îi simți tonul. 
Cum este? Ironic? Sarcastic? 

Din comentarii în mediul online se simte foarte bine grandomania.
Cuvintele te pișcă (ustură) ca un bici sau sunt ca împunsături de cuțit? 
Vrea să-ți demonstreze că-i mai deștept? 

Sunt multe modalități de a recunoaște lipsa de respect și considerație, dar depind de tine.
Dacă nu ești o persoană obiectivă, vei sări imediat de fund în sus pentru că ai prejudecăți și nu judeci persoana de față, dar celelalte din trecut. 

Pentru mine, lipsa de respect este când cineva, oricine - indiferent de pronumele personal pe care-l folosește - vrea să-mi demonstreze că-i mai deștept decât mine cu tot dinadinsul. 
Oamenii deștepți nu-și etalează superioritatea înjosind pe alții. 

Știu că dacă ești un academic (sau un om educat cu pretenții = multe diplome), tutuirea te va leza. 
Îmi pare rău, însă sper că nu vei fi orbit de mânie și te vei folosi de ceva ce nu se învață în nicio școală: omenia. 

Te rog să nu te duci la școală, servici, spital, etc. și să te adresezi superiorilor tăi cu „tu”. 
Tutuirea în vorbirea directă este altceva. 
De dragul educației și a bunului simț, în public, adresează-te tuturor oamenilor cu dvs. 

Nu nu mai sunt un copil, dar nu mi-aș permite niciodată să mă duc undeva și să-i spun omului - indiferent de ce vârstă ar avea - „Dă-mi un litru de lapte.”
„Puteți să mă serviți, vă rog, cu un litru de lapte?” Așa ar trebui toți să ne adresăm celor ce ne oferă un serviciu (dacă nu cumva suntem prieteni - dar depinde de context și locație).

În cazul doamnei ofensate, nu ei mă adresasem cu Voi. Dar e un discurs lung.

Ai vreo părere în această direcție? 
Spune-mi ce gândești într-un comentariu. Educat și fără grandomanie. 

Fotografie de pe Pixabay

***
Am mare nevoie de sprijin de acea apelez la tine, om cu suflet. 


Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau orice altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

Degeaba mă susții în secret căci oamenii nu vor ști niciodată de ce o faci.
Dacă vrei să mă sprijini și să-mi arăți că mă apreciezi, fă-o în văzul tuturor. 
Nu te sfii să spui de ce. „Dă și ți se va da.” 
Cei ce nu mă plac nu ezită niciodată să mi-o demonstreze cu vorba și fapta (aș prefera s-o facă cu gândul dar unde-i distracția?). 

Orice cuvânt și act pozitiv public mă poate ajuta să urc încă o treaptă pe scara plină de țepușe a recunoașterii. 
Într-o zi vei putea spune că m-ai cunoscut și apreciat când eram „nimeni”. 
    Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

    ***
    Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
    Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

    Ajută un scriitor român care toată viața a împrăștiat și împrăștie iubire. 
    Și asta în ciuda faptului că a fost scuipată, umilită, trântită la pământ și călcată în picioare fără niciun motiv de nenumărate ființe fără suflet care se consideră oameni. 
    Dar asta-i viața, nu?

    Iubire îți doresc! 
    Visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte


    Ego

    Zilele trecute citeam un articol despre Russell Crowe - unul dintre actorii mei preferați.
    Până să devină un actor a cărui interpretare o privesc cu plăcere acum, n-am văzut multe filme cu el. Și asta numai pentru că... seamănă cu fratele meu care a plecat din această lume când era în floarea vârstei.
    Când mă uit la Russell, îl văd pe Petrică și... doare.
    Dar ăsta este un alt discurs.

    După ce m-am forțat să văd Cinderella Man, am decis că merită să simt durerea când îl văd deoarece este un actor incredibil de talentat. Părerea mea, evident.

    Articolul ce am menționat la început, se învârtea în jurul unui răspuns ce Russell Crowe a dat pe Twitter unui om ce lucrează în Hollywood. Nu știu sigur dacă-i un regizor, editor, director, etc. Nu-mi amintesc dar parcă a zis că-i creatorul de film.
    Ce-mi amintesc este că acest om de Hollywood s-a gândit să-i recomande lui Russell să audiționeze (există cuvântul ăsta în română?) pentru un rol într-un mare film creat de el.

    Mesajul pe Twitter a sunat cam așa: „Hey Russell, you should read for...!”
    Cică Russel i-ar fi răspuns simplu: „Read for it?!” 

    Omul de Hollywood a fost certat de mai mulți oameni (importanți) pentru tweet-ul lui lipsit de tact deoarece actorii de calibrul lui Russel Crowe nu au nevoie să audiționeze pentru un rol.

    Nu știu dacă creatorul filmului în chestiune a făcut-o-n mod intenționat sau chiar nu era la curent cum funcționează lucrurile în Hollywood.
    Dar am înțeles de ce Russell a răspuns așa.

    Apoi am citit comentariile - căci o fac mereu să știu cum gândesc oamenii.
    Multe sunau la fel: „Ego much?”
    Ceea ce înseamnă că oamenilor nu le-a plăcut că Russell s-a ofensat pentru acea recomandare.

    Acum eu nu știu ce-ai zis tu citind răspunsul actorului, dar dacă gândești ca cei ce au lăsat acele comentarii, permite-mi să te întreb dacă ai idee de câți ani i-au trebuit lui Russell să ajungă unde e?

    Russell - și oricare alt actor ca el - avea tot dreptul să se simtă ofensat de acea recomandare.

    Oamenii ca noi acuză astfel de persoane de mândrie când noi ne ofensăm din orice?

    Păi spune-i unui bărbat că mașina lui e urâtă și vezi ce scandal iese.
    Spune-i că-i incult și vezi cum sare de fund în sus.

    Și bat pariu că ăia care au lăsat astfel de comentarii și gândesc ca ei, sunt persoane trufașe.
    Diferența dintre Russell și ei este că actorul a muncit o viață-ntreagă să-și facă o carieră, iar comentatorii comentează de după un monitor.

    Toți avem dreptul la o opinie. Dar părerea mea este că-n astfel de cazuri (și multe altele), dacă nu ai nimic frumos de zis, nu zi nimic. 

    Da, știu, polemicile vor ieși căci libertatea de expresie este un drept al tuturor.
    Dar oare bunul simț nu este o datorie?
    Respectul?
    Judecata?

    Unii se simt ofensați că scriu în engleză pe pagina mea de Facebook și mi-o spun direct.
    Adică ar vrea ei să dicteze ce și cum să scriu.
    Dacă m-aș duce la ei acasă să arunc cu ouă în geamuri pentru că mă deranjează forma lor, cum s-ar simți?

    De ce oamenii negativi au întotdeauna timp să-și exprime opinia?

    Ne supărăm din orice iar apoi arătăm cu degetul pe ceilalți care au dreptul să se supere.
    Cum zice proverbul ăla: „Vedem așchia din ochiul ăluilalt, dar nu ne vedem bârna din ochiul nostru.”
    Și asta-i valabil în toate.



    ***
    Am mare nevoie de sprijin de acea apelez la tine, om cu suflet. 


    Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau orice altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

    Degeaba mă susții în secret căci oamenii nu vor ști niciodată de ce o faci.
    Dacă vrei să mă sprijini și să-mi arăți că mă apreciezi, fă-o în văzul tuturor. 
    Nu te sfii să spui de ce. „Dă și ți se va da.” 
    Cei care mă urăsc nu ezită niciodată să mi-o demonstreze cu vorba și fapta. 

    Orice cuvânt și act pozitiv public mă poate ajuta să urc încă o treaptă pe scara plină de țepușe a succesului. 
    Într-o zi vei putea spune că m-ai cunoscut și apreciat când eram „nimeni”. 
    • https://www.amazon.com/Cristina-G./e/B01N0U3U4P
    • https://www.goodreads.com/author/show/16277613.Cristina_G_
    • https://twitter.com/authorcristinag
    • https://www.facebook.com/authorcristinag/
    • https://www.facebook.com/creatiideCristinaG/
    • https://www.linkedin.com/in/cristinagherghel/
    • https://www.youtube.com/c/AuthorCristinaG
    Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

    ***
    Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
    Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

    Ajută un scriitor român care toată viața a împrăștiat și împrăștie iubire. 
    Și asta în ciuda faptului că a fost scuipată, umilită, trântită la pământ și călcată în picioare fără niciun motiv de nenumărate ființe fără suflet care se consideră oameni. 

    Iubire îți doresc! 
    Visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte


    Incapacitatea de a fi obiectivi

    Nu știu tu, dar eu mă străduiesc încă de când eram mică să fiu obiectivă față de toți și de toate.
    Nu este simplu când ești un om pasional.
    Dar este și mai greu când nu vrei să fii obiectiv convins fiind că părerea ta subiectivă contează mai mult.

    Din nefericire, obiectivitatea nu este înțeleasă și aproape deloc practicată de marea majoritate a oamenilor.
    Obiectivitatea nu este chestiune de inteligență căci cunosc sute (chiar mii) de oameni care sunt deosebit de inteligenți dar deloc obiectivi. 
    Aș vrea să fac cât mai multă lume să înțeleagă de ce este important să fim obiectivi, dar nu știu cum.

    Nici să explic în cuvintele mele ce înseamnă mai exact obiectivitatea nu sunt capabilă deoarece este un concept destul de greu.

    Am căutat definiții oficiale și am ales două dintre ele care consider că sunt destul de clare:

    Obiectivitatea desemnează starea sau calitatea de a prezenta adevărul în afara gusturilor, interpretărilor, părerilor, preferințelor și sentimentelor unui anumit individ sau subiect.

    O anumită afirmație este considerată a fi obiectiv adevărată atunci când condițiile de adevăr sunt îndeplinite, fără a fi cauzate de idei, opinii și/sau sentimente. Un al doilea sens, mai larg al termenului se referă la abilitatea cuiva de a face o judecată corectă, imparțială, obiectivă, fără influențe externe. Acest al doilea înțeles al termenului de obiectivitate poate fi utilizat sinonim cu acela de neutralitate.” - Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Obiectivitate_(filozofie)


    OBIECTIVITÁTE s. f.
    1. Însușire a ceea ce este obiectiv (1).
    2. Imparțialitate, nepărtinire, lipsă de idei preconcepute în aprecierea, în raționamentul cuiva. 
    Sursă: https://dexonline.ro/definitie/obiectivitate

    ***
    Când nu înțeleg ceva, mă ghidez după exemple de aceea dau câteva sperând să nu ofensez pe nimeni:

    Încep cu Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone și Renée Zellweger. 
    Știi cine sunt, nu? 
    Pentru mult timp am refuzat să mă uit la orice film în care actrița avea un rol. Asta după ce am vizionat Bridget Jones's Diary - primul film din aclamata serie.
    Nu mi-a plăcut interpretarea ei, nu mi-a plăcut plotul, nu mi-a plăcut mesajul. Practic, nu mi-a plăcut nimic din acel film și-am rămas cu un gust amar în gură.
    N-am ținut cont de faptul că nu sunt fan filme de dragoste și nu ar fi trebuit să aleg un asemenea film în primul rând.
    În 2017, după ce am decis că vreau să urmez o carieră literară, am început să mă uit la filme și video-uri inspiraționale și motivaționale.
    Dacă cauți cu atenție cele mai multe istorii motivaționale au legătură cu sportul, boxul fiind predominant.
    Pentru că nu sunt fan al sportului, nu sunt nici a carierelor în sport, mai ales legate de box și culturism.

    Totuși, împotriva acestor gusturi personale extrem de pronunțate, am decis să mă uit la Pumping Iron cu Arnold Schwarzenegger. 
    Am rămas înmărmurită de câte lucruri am putut să-nvăț din acel documentar.

    Apoi m-am uitat la Rocky 1 și Rocky Balboa. Wow. La fel ca mai sus. 

    Când am dat peste Cinderella Man și am văzut poza lui Renée, am zis că nu mă uit nici să cadă cerul pe pământ. Dar într-o zi m-am uitat căci nu mai găseam inspirație nicăieri.
    Atât de mult m-a afectat plotul și interpretarea lui Renée că am plâns de la început până la sfârșit sfâșiată de vină.

    Și-atunci mi-am dat seama cât de mult am greșit lăsând prejudecățile și gusturile personale să prevaleze asupra obiectivității. 
    Renée, Arnold și Sylvester sunt actori extraordinari dar ca să realizezi asta când nu-ți sunt simpatici trebuie să ții cont de ce vezi, nu de ce simți.

    Este greu să explic și-mi dau seama că mă-nvârt ca un câine în jurul cozii, dar cred că cine vrea să înțeleagă, înțelege. 

    ***
    Nici Leonardo di Caprio nu-mi este simpatic, Tom Cruise, Angelina Jolie, etc. dar astăzi sunt capabilă să văd dincolo de antipatia ce simt pentru ei (deseori fără niciun motiv).
    E normal să nu te simți în armonie cu anumiți oameni, ce nu e normal e să nu le vezi meritele din această cauză.
    Când vizionez filme cu acești actori, nu las subiectivitatea să mă subjuge pentru că vreau să dau Cezarului ce-i al Cezarului. Iar acești actori sunt deosebit de buni și nu au ajuns degeaba unde sunt.

    ***
    Zilele trecute vorbeam cu o prietenă despre Enrique Iglesias și-am zis că-l consider unul dintre cei mai sexy bărbați din toată lumea.
    Prietena mea a rămas oripilată căci nu numai că nu-i place de el, dar îl consideră complet lipsit de talent.
    În această situație gusturile personale s-au impus la 0 doar că nu sunt de acord cu motivele invocate de prietena mea în apărarea opiniei ei:
    „Nu-mi place de el pentru că nu-mi place muzica lui. Nu am auzit niciodată să facă vreun act de caritate sau ceva bun pentru nimeni. În plus, tatăl lui era mult mai frumos.”

    Nu m-am contrazis cu prietena mea pentru că dezgustul ei față de acest artist este imens.
    Ba mai mult, mi-a zis cu nefericire că nu înțelege cum pot avea astfel de gusturi ridicole. Într-un fel, a rămas dezamăgită de mine pentru că-l consider sexy pe Enrique.
    De atunci ea nu-mi mai dă niciun credit când este vorba de astfel de subiecte.

    Dacă toți gândim așa, păi nu mai există speranță pentru obiectivitate pe lumea asta.

    Julio este (era că acum nu prea cred) atractiv, senzual (charming) dar nu poți spune că este un om frumos în adevăratul sens al cuvântului.
    Pot să spun că-mi place mult de Julio și-i ador cântecele dar nu pot fi de acord cu prietena mea.
    Când am spus că Enrique e sexy, nu m-am gândit dacă este filantrop sau dacă-mi place muzica lui ci m-am concentrat exclusiv pe aspectul fizic.

    Evident că dacă chiar trebuie să căutăm acul în carul cu fân, putem să ne întrebăm cine decide care om este frumos și care este urât.
    Există o măsură standard?
    Există mai multe, dar până la urmă este chestiune de gust, nu?
    Însă când vorbești de aspect, te uiți la fizic, nu la ce face un om, nu?
    Ignorându-ne gusturile personale, instinctele și (pre)judecata am fi în stare să ne folosim de bunul simț. Dar noi alegem să nu ne ignorăm gusturile personale și iată de ce atâtea comentarii și recenzii negative - ori pozitive - la cărți, cântece, filme, etc.

    ***
    Tot cu această prietenă am discutat despre un alt faimos cântăreț care este și un mare drogat. Am spus că nu-mi place muzica dar nu susțin că nu-i un cântăreț bun.
    Prietena mea a zis că este un filantrop și-l iubește pentru asta.
    Eu admir și mă-nchin în fața filantropismului, dar nu pot să ignor că este un drogat.

    ***
    Salvador Dalí versus Pierre-Auguste Renoir
    Ador perioada impresionismului și nu-mi place stilul lui Dalí deloc. Dar asta nu mă împiedică să văd că este un pictor extraordinar. 

    Imagine de pe Pixabay

    Honoré de Balzac versus J. K. Rowling
    Sunt 100% fan Balzac dar nu mi-ar trece niciodată prin minte să spun că J.K. Rowling nu scrie bine. Dimpotrivă, J.K. Rowling este un geniu, doar că nu-i pe gustul meu.

    ***
    Jennifer Lawrence - nu-mi place de această actriță în niciun fel (nu vreau să spun de ce). Însă nu sunt oarbă și spun fără frică că este o femeie foarte frumoasă. 

    ***

    Cel mai clasic exemplu de lipsă de obiectivitate este în viața de cuplu.
    După ce bărbatul a rănit-o pe femeie de mai multe ori - ori viceversa - femeia nu mai poate să vadă faptele așa cum stau în acel moment, Trecutul nu-i dă pace și judecă orice act în relație cu trecutul chiar când bărbatul face lucruri bune. Aceasta este prejudecata și subiectivitatea.
    Nu putem vedea că a făcut ceva bun când 90% din faptele lui din trecut sunt rele.


    • Atunci când extragem dintr-un tot o concluzie exclusivă despre o persoană, spunând, de exemplu, că este o persoană rea, îi negăm meritele pentru situații de bunătate singulare.  


    • Purtăm pică pentru întâmplări din trecut și negăm complet meritul unei întâmplări din prezent. 


    • Detestăm pe cineva pentru că și-a înșelat partenerul sau partenera. Dar dacă acel om face multe fapte bune și este filantrop. Ce facem? Ce-i anulăm: filantropismul sau trădarea? Ce-ar fi dacă am reflecta asupra acestor fapte în mod separat? 


    • Etichetăm un copil ca rău când se naște din părinți răi. Dar dacă el e altfel? 
    • Urâm ungurii pentru că ei ne urăsc pe noi. Dar de ce? Și-apoi chiar toți ungurii ne urăsc? 
    • Detestăm pe cei de etnie romă, dar oare sunt toți la fel? 


    Chiar este o crimă să vezi lucrurile cum sunt și nu în relație a nimic negativ sau pozitiv?

    Toți avem dreptul la o opinie și-ar fi minunat dacă am fi imparțiali, măcar câteodată. 
    Însă cel mai minunat ar fi să nu credem că părerea noastră este absolută și singura care contează. 
    Decât dacă chiar așa este.
    Ha!

    Nu știu dacă ai ajuns până la final, dar nu te condamn dacă nu.
    M-am pierdut în detalii și n-am reușit să explic prin exemplele mele ce este obiectivitatea.
    Îmi cer mii de scuze dacă simți că ți-ai pierdut vremea.
    Același lucru am făcut și eu.
    În mintea mea obiectivitatea este clară ca un râu de munte. În scris, este o o combinație între o mocirlă și nisipuri mișcătoare.
    Sper să revin asupra acestui subiect peste ani și ani și să râd de eforturile mele zadarnice.

    ***

    Am mare nevoie de sprijin de acea apelez la tine, om cu suflet. 


    Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau orice altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

    Degeaba mă susții în secret căci oamenii nu vor ști niciodată de ce o faci.
    Dacă vrei să mă sprijini și să-mi arăți că mă apreciezi, fă-o în văzul tuturor. 
    Nu te sfii să spui de ce. „Dă și ți se va da.” 
    Cei care mă urăsc nu ezită niciodată să mi-o demonstreze cu vorba și fapta. 

    Orice cuvânt și act pozitiv public mă poate ajuta să urc încă o treaptă pe scara plină de țepușe a succesului. Fii obiectiv te rog. 
    Într-o zi vei putea spune că m-ai cunoscut și apreciat când eram „nimeni”. 
    • https://www.amazon.com/Cristina-G./e/B01N0U3U4P
    • https://www.goodreads.com/author/show/16277613.Cristina_G_
    • https://twitter.com/authorcristinag
    • https://www.facebook.com/authorcristinag/
    • https://www.facebook.com/creatiideCristinaG/
    • https://www.linkedin.com/in/cristinagherghel/
    • https://www.youtube.com/c/AuthorCristinaG
    Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

    ***
    Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii la curent cu toate surprizele ce pregătesc. 
    Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

    Ajută un scriitor român care toată viața a împrăștiat și împrăștie iubire. 
    Și asta în ciuda faptului că a fost scuipată, umilită, trântită la pământ și călcată în picioare fără niciun motiv de nenumărate ființe fără suflet care se consideră oameni. 

    Iubire îți doresc! 
    Visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte


    Publicitate se face la lucrurile proaste

    Te-ai născut pe vremea lui Ceaușescu? 
    Îți amintești de câte lucruri se găseau pe rafturile magazinelor? 
    Eu da: erau goale.
    Nu cumpărai că nu aveai ce.
    Da, știu, era mai bine pe vremea lui.
    Eu sunt de părere că era mai bine să nu avem guvernele ce am avut imediat după comunism.
    Dar despre asta scriu în cartea Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur. 
    În plus am un blog special pentru asta: https://amintiridincopilariacomunista.blogspot.com.

    Aici și acum vreau să vorbesc despre epoca consumismului. Oficial se numește consumerism dar eu nu sunt de acord cu termenul căci nu este românesc.
    Asta s-a întâmplat după 25 Decembrie 1989: de la comunism am trecut direct la consumism.

    De la nimic am trecut la „de toate” cu viteza luminii.
    Nici n-am avut timp să ne dăm seama ce ne-a lovit.
    Acest lucru ne-a amețit din toate punctele de vedere.
    Astăzi rafturile sunt pline cu aceleași produse făcute de mai multe companii.
    Nu știm ce marcă să cumpărăm, dar, pentru că mulți români sunt îndrăgostiți de produse „de firme” le preferă pe acelea.
    Nu numai românii fac asta, nu. Este un comportament universal.

    Însă și aceste firme fac aceleași produse și sunt mereu în competiție.
    Cum poate omul să știe ce și cum să cumpere? 
    Publicitatea.
    Reclama este sufletul comerțului.

    Nu știu cine și cum a lansat idea că publicitatea se face numai la lucruri proaste, dar așa obișnuiam și eu să cred până când am început să scriu pe bloguri.

    Când un milion de oameni fac același lucru pe care-l faci și tu, cum poți ieși în evidență?
    Numai cu publicitatea.
    Cu cât faci reclamă mai multă, cu atât acel produs (serviciu, nume, logo, etc.) devine popular.
    Nu contează dacă produsul tău este mai prost, ce contează este câți oameni vorbesc despre el.

    Care-i diferența între un pictor fenomenal de care nu a auzit nimeni și unul mediocru (sau complet netalentat) de care știe toată lumea? 
    Reclama masivă.
    Și iată de unde convingerea că publicitatea se face numai la produsele proaste.
    Dar de gusturile personale nu se ține cont?

    Generalizând așa ar însemna să zicem că Renoir este un pictor faimos pentru că i s-a făcut multă reclamă. Ceea ce este numai în parte adevărat.
    Fără reclamă la televizor (reviste, radio, etc.), Renoir ar fi un pictor extraordinar despre care numai membrii familiei, prietenii, vecinii, colecționarii de artă = oamenii apropiați, ar ști.

    Asta este valabil pentru orice produs (nume, etc.).
    Nu, publicitatea nu s-a inventat în zilele noastre, publicitatea există dintotdeauna, încă dinainte de apariția revistelor, televizoarelor, internetului, etc.

    Nu o să fac o lecție de istorie pentru că nu știu mult despre datele istorice. N-am fost niciodată pasionată de date.
    Ce știu, de exemplu, este că pancartele de pe marginea străzilor reprezentau și reprezintă o metodă foarte eficace de publicitate.  Dar aceasta este limitată la persoanele care trec prin acea zonă.

    De când cu internetul, oricine și orice, poate deveni faimos în lumea-ntreagă.
    Fără publicitate, mai ales în ziua de azi, oricât de bun ar fi cineva la făcut ceva, nimeni nu ar ști.

    Tu ai auzit de autorul Cristina G.? 
    Răspunsuri posibile:
    1. Cine?!
    2. Nu. 
    3. Parcă-mi sună cunoscut. 
    4. Ce cărți a scris? 
    5. A fost la televizor?
    6. Scriitoarea de la coada vacii?
    Răspunsurile 3 și 6 presupun că ai auzit de mine cumva.
    Și asta numai pentru că am investit în publicitate.
    Dacă aș fi bogată, mult mai multă lume ar ști despre mine.
    De ce?
    Aș scrie mai multe cărți bune?
    Nu. Aș investi mai mulți bani în reclamă.
    Ori aș plăti pe cineva să se ocupe de asta, și, da în acest caz, sigur aș scrie mai multe cărți pentru că aș avea mai mult timp liber.

    Concluzia este una:
    Multe produse proaste au parte de reclamă pentru că cineva investește enorm în campanii diferite, dar asta nu înseamnă că absolut tot ce are parte de publicitate este de proastă calitate.

    Tu zici că Ferrari nu face publicitate pentru că nu vezi reclame care să zică cât de bună este mașina asta, nu?
    Formula 1 ce este?
    Șăpcile, pixurile, și infinitatea de produse create cu logo-ul lui Ferrari - de multe oferite pe gratis - de ce crezi că există?

    Fiecare companie are modul său de a face reclamă.

    Oricât de fenomenal ar fi ceva sau cineva, fără reclamă ar fi... nimic pentru că nimeni nu ar ști că există. 
    Publicitatea este ceva extrem de complex și absolut necesar pentru orice există pe lumea asta. Nu sunt un expert și nu intru în detalii.
    Tu ești consumatorul, tu singurul știi ce-i bun pentru tine.

    Ce crezi că are de extraordinar Mona Lisa (Gioconda) de Leonardo da Vinci?

    Imagine de pe Pixabay

    Eu, fără cititori - adică fără tine - aș munci degeaba.
    Dar ca tu să ajungi la mine, eu a trebuit să împart acest post cu cât mai multă lume prin diferite metode.

    Și iată de ce la sfârșitul oricărui articol sau carte ce public, vezi ceva de genul:

    Am mare nevoie de sprijin de acea apelez la tine, om cu suflet. 


    Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe blog-uri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

    Degeaba mă susții în secret căci oamenii nu vor ști niciodată de ce o faci.
    Dacă vrei să mă sprijini și să-mi arăți că mă apreciezi, fă-o în văzul tuturor. Orice act pozitiv îmi crește popularitatea și într-o zi vei putea spune că m-ai cunoscut și apreciat când eram „nimeni”. 
    Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

    ***
    Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să primești cărți și alte obiecte GRATIS. 
    Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

    Ajută un scriitor român care toată viața a împrăștiat și împrăștie iubire. Și asta în ciuda faptului că a fost scuipată, umilită, trântită la pământ și călcată în picioare fără niciun motiv de nenumărate ființe fără suflet care se consideră oameni. 

    Iubire îți doresc! 
    Visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte


    Autobiografia mea inclusă în Great on Kindle - Portocale de Crăciun

    Câte lucruri bune ți se întâmplă când ai cea mai mare nevoie? 
    Când muncești pe rupte și orice lucru pozitiv ți-ar da curaj?
    De regulă, nu multe. Parcă-i făcut.

    Dacă ești un scriitor auto-publicat, câte recunoașteri ai avut de când ai început această carieră anevoioasă?
    Eu, nu multe. Sincer ... Nimic până acum câteva zile când un ziar a publicat un articol despre mine.
    Da, este un ziar local, dar este mare lucru pentru cineva ca mine care nu are un agent.

    Oricum, după această uimitoare publicitate și realizare, am primit un e-mail de la Amazon, care m-a făcut să izbucnesc în lacrimi ... de fericire!

    E-mailul, semnat de un minunat manager de la Amazon, spunea acest lucru:

    "Bună Cristina,
    Suntem încântați să vă spunem că cartea dvs., Oranges at Christmas in a Communist Country: A Memoir: Inspirational True to Fact Stories (Portocale la Crăciun într-o Țară Comunistă – Autobiografie – Povești Adevărate), a fost înscrisă într-un nou program Amazon beta numit Great on Kindle - un program pentru cărți electronice de înaltă calitate, care facilitează descoperirea de către clienți.

    Oranges at Christmas in a Communist Country: A Memoir: Inspirational True to Fact Stories a fost înscrisă în "Great on Kindle" deoarece îndeplinește standardele de înaltă calitate ale programului și include caracteristici pe care cititorii le plac cum ar fi imagini de înaltă rezoluție, conținut X-Ray, Enhanced Typesetting, text liber și multe altele... "


    Aceasta este cea mai bună veste pe care am avut-o de când am publicat prima mea carte în decembrie 2016.
    Și nu vei crede: aceasta a fost prima mea carte, dar într-o versiune ușor diferită - adică cu multe greșeli de ortografie. Vorbeam engleza de mai puțin de 2 ani.

    Pentru tine poate nu înseamnă nimic, dar înseamnă enorm pentru mine.

    Această briză de noroc ar putea avea puterea de a rupe lanțul de mult prea multe evenimente negative în viața mea.

    După articolul din ziar și acest lucru, cu siguranță cam așa arată.

    Și merit pentru că lucrez foarte mult. Nu crezi?
    Nu pot să-i mulțumesc îndeajuns lui Amazon. Sunt extrem de fericită.


    ***
    Am mare nevoie de sprijin în mediul online de acea apelez la tine, om cu suflet. 


    Orice Îmi placeDistribuieComentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe blog-uri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată. 

    Degeaba mă susții în secret căci oamenii nu vor ști niciodată de ce o faci.
    Dacă vrei să mă sprijini și să-mi arăți că mă apreciezi, fă-o în văzul tuturor. Orice act pozitiv îmi crește popularitatea și într-o zi vei putea spune că m-ai cunoscut și apreciat când eram „nimeni”. 
    Pe YouTube am diferite vlog-uri la unele dintre aceste poezii nepretențioase.

    ***
    Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să primești cărți și alte obiecte GRATIS. 
    Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

    Ajută un scriitor român care toată viața a împrăștiat și împrăștie iubire. Și asta în ciuda faptului că a fost scuipată, umilită, trântită la pământ și călcată în picioare fără niciun motiv de nenumărate ființe fără suflet care se consideră oameni. 

    Iubire îți doresc! 
    Visurile devin realitate dacă muncești zi și noapte