Afantazia: inabilitatea de a vizualiza cu ochii minții - Test

Afantazia (aphantasia în engleză) este inabilitatea ori incapacitatea de vizualiza cu ochii minții. 
Adică nu poți vedea în fața ta ceva ce nu există. 
Nu-ți poți imagina ceva. De exemplu. nu-ți poți imagina că te plimbi pe o plajă pustie, nu poți auzi sunetul valurilor care se izbesc de stânci și nu poți vedea albastrul mării (ori al oaceanului). 

Închide ochii și-ncearcă să-ți imaginezi ce-am scris mai sus sau ce vezi mai jos, în imaginea luată de pe Pixabay. 

fantasy-2girls-beach-alienship-moon

Să poți vizualiza este pentru mine o putere supranaturală. 

Uite, aici (apasă, te va duce pe blogul dedicat), explic pe larg ce este. 

Cred că dacă ai auzit de afantazia ai aceeași problemă ca mine: adică ai o minte oarbă.
Dar cum ai descoperit că ai o minte oarbă? 
În ce context și de ce? 


Nu știu tu, dar eu am descoperit asta când am ținut cu tot dinadinsul să vizualizez ceea ce voiam să devin (autoare) și n-am putut în ruptul capului.
Mi-au trebuit câțiva ani buni să-mi dau seama că nu am această capacitate.
Înainte de descoperirea asta eram convinsă că dacă alții pot să vadă ce nu este palpabil, și eu pot.
Credeam că nu știam cum se face. 
Și-am încercat ani la rândul. Ore-n șir în fiecare zi. 
Am citit tot ce-am găsit, am urmat sfaturi, am încercat să-mi păcălesc ochii și mintea că văd... că văd ce vreau eu să văd. 

Totul a pornit după ce am auzit și citit despre Theater of the Mind - „Psycho-Cybernetics” - o carte scrisă de Maxwell Maltz. 


Atât de mult mi-am dorit să-mi imaginez viitorul, să mi-l creez în minte și să-l văd aievea în fața ochilor... Mi-am forțat creierul, încât, la un moment dat, am simțit că-mi sângerează. 
M-am dat bătută... pentru că sunt momente în viață, situații care n-au ieșire. 
Cum este acesta. Acum, în 2022. Dar pe viitor nu se știe. Poate vor găsi o soluție. 

Nu e mare scofală că ai afantazia, ba în unele cazuri, asta dacă ai o imaginație bogată, care nu-ți dă pace să trăiești în pace = ce se numește hiperfantazia (adică opusul afantaziei), este o binecuvântare. 

Afantazia nu este o boală. 
Nu suferi fizic și nici psihic, decât dacă ești arhitect, pictor sau o persoană creativă, care trebuie să vadă cu ochii minții ceea ce crează, mai înainte de a crea. 

Mai multe despre asta, pe blogul de mai sus, dar și aici: 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai ceva frumos de zis, te rog din suflet să o faci.
Sunt un om care respectă fiecare ființă și lucru și admir pe cei care luptă pentru visurile lor.
Merg pe principiile: "Împrăștie iubire și iubire vei primi = Dă și-ți va fi dat." "Ce ție nu-ți place altuia nu face."