Ziua Internațională a Fericirii: Fericirea este o alegere

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii.

Stiai, nu?

Eu nu. Am aflat ieri de la știri și m-am bucurat. 

„Ziua Internațională a Fericirii este sărbătorită anual pe data de 20 martie la nivel mondial. Această minunată zi a fost concepută și fondată de filantrop, activist, om de stat și consilier special al Organizației Națiunilor Unite, Jayme Illien, pentru a inspira, a mobiliza și a promova mișcarea fericirii globale.

Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU (Organizația Națiunilor Unite) a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie. Ziua dedicată fericirii mondiale coincide cu Ziua internațională a Francofoniei.”– De pe Wikipedia.


Drag român, știu că nu ai multe motive ca să fii fericit anul acesta, întreaga omenire trece printr-o situație de coșmar fără precedent, însă, dacă ai sănătate, un acoperiș deasupra capului și ce să mănânci, eu zic că ai putea să te forțezi să zâmbești și să fii fericit. Măcar astăzi.

Cum spun mereu, să fim realiști, dar onești.

Oricât de greu am duce-o, întotdeauna este cineva care o duce și mai greu.

Nu fi realist astăzi, fii fericit.

Concentrează-te pe ce ai bun în viață. Nu, nu te încăpățâna să zici că n-ai nimic. Mulți dintre noi au tot necesarul pentru a fi fericiți, dar nu sunt, pentru că se fixează pe ce nu au și și-ar dori. Sau... Dar despre asta în „Ce ești azi, ai decis ieri”, că sunt prea multe de zis. 

Acum mulți ani, am citit următoarele într-o carte: 

Fericirea este o alegere. 

Nu-mi amintesc titlul cărții, dar autorul zicea ceva de genul: „În fiecare dimineață când mă trezesc am două alegeri: să fiu fericit sau nefericit. Și eu aleg să fiu fericit, că nu sunt prost.” 

Cuvintele acestea mi-au dar mult de gândit și pot să spun că mi-au schimbat viața. Mereu mă gândesc la ele și-mi dau silința să zâmbesc, mai cu seamă când totul e negru în jurul meu de nu văd lumina de la capătul tunelului. 

Căci atâta timp cât unul respiră, există o speranță. 

Râzi fără motiv, dacă chiar nu găsești niciunul. Râzi ca prostul, în fața oglinzii, dacă ți-e rușine s-o faci în public. 

Dum spiro, spero (Cicero) = cât timp mai respir, sper.