Am 42 de ani.
Da. Asta e. Nu-s bucuroasă, dar vremea trece... vremea vine...
Mă simt de 300 de ani, dar cine nu se simte aşa pe timpurile astea?!
Vezi că la final ai un video super. Să te uiți neapărat. Mai ales dacă ești moldovean.
— Ai auzit că-n 2000 o să vină sfârșitul lumii?!
Eu am făcut repede calculele şi am am concluzionat că nu voi ajunge să împlinesc 25 de ani. Mamăăăă, cât m-am mai disperat!
Şi totuşi iată-mă, ÎNCĂ, aici... după, cel puţin, alte 6 anunţuri de genul ăsta.
Acum îți voi spune povestea naşterii unui geniu.... neînțeles.
În data de 13 noiembrie (joi) 1975, seara, (după o zi de muncă la câmp) şefa de echipă a mamei a venit să o informeze că vineri dimineaţa la ora 4, începea o altă zi de muncă la 7 km de casă.
Mama era gravidă în luna a noua; practic trebuia să nască, dar nu putea să lipsească de la tăiat porumbul sau era sfeclă? Nu știu exact.
Șefa i-a replicat imediat:
Să mă întorc la mine, că mă apucă damblaua la gândurile astea, şi această „poveste” e concepută cu veselie.
Pe la 3:30, în dimineața zilei de 14 noiembrie, eu, m-am gândit să o salvez pe mama de o altă injustiţie (încă înainte de naştere eram o persoană sensibilă :)).
Dacă nu ar fost acel băiat acolo... poate acum m-aş fi numit: „Catrinela, Saveta, Gherghina... sau Cleopatra...” Bine, Cleopatra chiar rău ... dar eu iubesc numele ce port şi, sper ca într-o zi să-i pot mulţumi băiatului ce a urlat ca un nebun numele „Cristina.”
— Oare de ce m-o fi vrut el așa de tare?
Cum am zis eram grasă, umflată, roșie ca un rac... un batracian, broască adică.
Misterele copiilor.
Uite asta a primit mama după ce a născut al doișpelea copil și ultimul, pe fratele meu Sebastian.
Dar, mezinul nu a fost inclus în acest brevet pentru că avea mai puțin de 2 ani.
Copiii trebuiau să fie născuți și crescuți până la 3 ani, cel puțin, ca să ai dreptul la o asemenea apreciere.
Dacă Sebi ar fi contat la număr, mama ar fi primit Certificatul de Mamă Eroină care era cel mai mare certificat în rang pe care o femeie îl putea primi în Epoca de Aur.
Anul în care mama a primit Gloria Maternă, a fost ultimul an în care femeile au avut dreptul la astfel de cinstiri.
Ceaușescu a retras toate aceste certificate și brevete. Dar despre asta în noua mea carte: Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur.
Și-n ziua de azi mama se simte nedreptățită. Și pe bună dreptate, nu?
Să te înscrii la scrisoare dacă vrei să știi când apare. Ca și mai sus, plănuiesc să o ofer CADOU celor care mă urmăresc și mă sprijină.
Da. Asta e. Nu-s bucuroasă, dar vremea trece... vremea vine...
Mă simt de 300 de ani, dar cine nu se simte aşa pe timpurile astea?!
Vezi că la final ai un video super. Să te uiți neapărat. Mai ales dacă ești moldovean.
Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe https://reteteindraznet.blogspot.com dar mi-am amintit de el când am lansat al 23-lea blog care se numește simbolic:
https://amintiridincopilariacomunista.blogspot.com și-am zis că trebuie să-l public din nou căci nu mulți l-au citit atunci.
***
Cu această ocazie te invit să arunci o privire la noile mele cărți de bucate care conțin cea mai mare colecție de rețete tradiționale românești (autentice) transmise din generație în generație.
Am muncit extraordinar de mult la această carte care este în 6 volume.
Ar fi trebuit să fie gata într-o lună, dar am am lucrat trei luni la ea - ele. Zi de zi aproape.
Nici dacă ar costa 100 de dolari una nu mi-aș scoate munca. Dar nu costă atât.
Nu, prețul este cel mai mic posibil ca toată lumea să aibă posibilitatea să le cumpere.
Nu, prețul este cel mai mic posibil ca toată lumea să aibă posibilitatea să le cumpere.
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul I – Sărate
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul II – Dulci
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul III – Prepară Porcul de Ignat
- Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul IV
- Cele mai Populare Rețete ale Bunicii Învățate de la Mama – Volumul V
Pregătesc niște concursuri prin care voi oferi GRATIS Volumul IV al acestei cărți (care cuprinde toate rețetele, în jur de 400) unora dintre cei mai fideli cititori ai mei.
Înscrie-te la scrisoarea ocazională pe https://reteteindraznet.blogspot.com, dacă nu ai făcut-o deja ca să fii anunțat când și anume vor fi lansate.
Premiile nu vor fi numai cărți, dar și alte obiecte utile.
Înscrie-te la scrisoarea ocazională pe https://reteteindraznet.blogspot.com, dacă nu ai făcut-o deja ca să fii anunțat când și anume vor fi lansate.
Premiile nu vor fi numai cărți, dar și alte obiecte utile.
***
Când aveam vreo 8 ani, sub masa unei vecine fiind, am auzit o discuţie ce m-a făcut să plâng cu lacrimi. Nu, nu erau lacrimi de crocodil, am plâns de-adevăratelea.
— Ai auzit că-n 2000 o să vină sfârșitul lumii?!
Eu am făcut repede calculele şi am am concluzionat că nu voi ajunge să împlinesc 25 de ani. Mamăăăă, cât m-am mai disperat!
Şi totuşi iată-mă, ÎNCĂ, aici... după, cel puţin, alte 6 anunţuri de genul ăsta.
Acum îți voi spune povestea naşterii unui geniu.... neînțeles.
— Ce, nu ştiai că sunt geniu?
Acum ştii, deci ia aminte. :D
Dar să nu mă mai pierd în detalii inutile.
Dar să nu mă mai pierd în detalii inutile.
În data de 13 noiembrie (joi) 1975, seara, (după o zi de muncă la câmp) şefa de echipă a mamei a venit să o informeze că vineri dimineaţa la ora 4, începea o altă zi de muncă la 7 km de casă.
Mama era gravidă în luna a noua; practic trebuia să nască, dar nu putea să lipsească de la tăiat porumbul sau era sfeclă? Nu știu exact.
Mama, îngrijorată pentru copilul ce purta în pântece, a îndrăznit să spună:
— Dragă şefă eu cred că bebeluşul meu vrea să vadă lumea asta foarte curând. Nu ştiu, dar nu mă simt chiar în apele mele.
— Dragă şefă eu cred că bebeluşul meu vrea să vadă lumea asta foarte curând. Nu ştiu, dar nu mă simt chiar în apele mele.
Nu eram primul copil , eram al zecelea - al unșpelea de fapt - mama avea multă experienţă la activ. Ce simţea era corect. Paranteză. (Da, ştiu, NU se scrie, se deschide şi se-nchide.)
Șefa i-a replicat imediat:
— Şi ce dacă naşti, sunt camioane pe câmp. Dacă-ţi vine sorocul, putem să chemăm unul.
Aceste două femei erau prietene. Halal prietene. Nu?
Închipuie-ţi că a lucrat vreme de mai mult de 30 de ani la colectiv (CAP) şi a făcut o grămadă de norme.
De ce avea mai mulţi copii de ce i se dădeau mai multe norme. Nu putea face faţă aşa că o ajutam şi noi.
Când a ieşit la pensie s-a constat că, de fapt, nu a făcut destule norme deci pensia ei e minimă! Acest lucru este un ultragiu! „Cineva” i-a furat practic normele. Nu s-a mai putut verifica deoarece actele au dispărut ca prin magie. Nu ştiu cât de fericit e acel care se bucură de munca altuia... desigur are mai mulţi bani ca mama.
Să mă întorc la mine, că mă apucă damblaua la gândurile astea, şi această „poveste” e concepută cu veselie.
Pe la 3:30, în dimineața zilei de 14 noiembrie, eu, m-am gândit să o salvez pe mama de o altă injustiţie (încă înainte de naştere eram o persoană sensibilă :)).
Încep să dau din picioare, să mă zbat ca o vrabie în capcană.
Mama iese afară din casă pe furiș, se spală cu apă rece de la fântână și pleacă la casa de naștere care era cam la 300 metri.
— Cu ce a ajuns acolo? Cu/pe piciorele ei. Nimeni nu a însoțit-o pentru că toți dormeau. Bine, eu nu. Tata trebuia să meargă la muncă „doar nu năştea el”.
Aşadar pe la 6 dimineața ies eu la lumină. Cu ochii bulbucaţi, roşie ca un rac, cu burta albă, părul negru (era blond de fapt, dar pentru mai mult efect... Adevărul e că nu aveam păr deloc), destul de grasă... .
— Altă fată?! Offffffffffffffffff!
— Altă fată?! Offffffffffffffffff!
Stai, ştiu ce gândeşti: dar ce vină aveam eu, scuză-mă?! Puteam să mă nasc şi băiat... dar nu am vrut! Na. E bine aşa?
În cursul zilei, un băieţel de vreo 5 anişori care aparținea moașei, a venit în vizită prin saloane. Nu e că erau sute de saloane. Cred că era unul de fapt, dar vreau mă dau și eu smecheră că m-am născut într-un spital mare.
Nu, nu era spital, era casă de naștere cum am zis, ca multe altele din acea vreme.
Măcar de-ar fi una și acum în satul meu drag. Dar nu este.
Trebuie să precizez că moașa ce a ajutat-o pe mama să mă nască era o moașă ”de rezervă”. Adică era temporară că moașa din sat era în vacanță. De aia și avea copilul cu ea.
Când s-ancheiat ziua de lucru și moașa a venit să-și ia băiețelul acasă, acesta s-a prins de patul mamei și a început să urle cât l-a ținut gura:
— Să o luăm pe Cristina acasă. Vreau să vină cu mine. Este sora mea. O vreau! Cristinaaaaaaa, Cristinaaaa, etc. etc.
Auzind numele Cristina rostit cu atâta patos, mama care nu se gândise încă la unul potrivit mie, a avut aşa... un fel de reverie, şi a ajuns la concluzia că era un semn direct de la Dumnezeu. Decis a fost: „Cristina va fi numele tău”.
Băiețelul, a continuat să dea din picioare şi să plângă cu disperare ore în şir până a adormit.
Sincer, cred că dacă ar fi insistat mai mult, sau ar fi ameninţat cu moartea, mama m-ar fi dat. Mai avea destule acasă. Una în plus (sau în minus) nu ar fi făcut mare diferenţă.
Parcă mi-e milă de el când mă gândesc... sau de mine. Boh. Nu mai ştiu.
Nu putea să îmi găsească un nume pe care să-l iubesc mai mult. Am avut mare noroc că obstetrica nu apucase să-i impună mamei un nume. Aşa făcea când părinţii nu aveau deja pregătit unul. :D
Nu putea să îmi găsească un nume pe care să-l iubesc mai mult. Am avut mare noroc că obstetrica nu apucase să-i impună mamei un nume. Aşa făcea când părinţii nu aveau deja pregătit unul. :D
Dacă nu ar fost acel băiat acolo... poate acum m-aş fi numit: „Catrinela, Saveta, Gherghina... sau Cleopatra...” Bine, Cleopatra chiar rău ... dar eu iubesc numele ce port şi, sper ca într-o zi să-i pot mulţumi băiatului ce a urlat ca un nebun numele „Cristina.”
— Oare de ce m-o fi vrut el așa de tare?
Cum am zis eram grasă, umflată, roșie ca un rac... un batracian, broască adică.
Misterele copiilor.
Uite asta a primit mama după ce a născut al doișpelea copil și ultimul, pe fratele meu Sebastian.
Dar, mezinul nu a fost inclus în acest brevet pentru că avea mai puțin de 2 ani.
Copiii trebuiau să fie născuți și crescuți până la 3 ani, cel puțin, ca să ai dreptul la o asemenea apreciere.
Dacă Sebi ar fi contat la număr, mama ar fi primit Certificatul de Mamă Eroină care era cel mai mare certificat în rang pe care o femeie îl putea primi în Epoca de Aur.
Anul în care mama a primit Gloria Maternă, a fost ultimul an în care femeile au avut dreptul la astfel de cinstiri.
Ceaușescu a retras toate aceste certificate și brevete. Dar despre asta în noua mea carte: Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur.
Și-n ziua de azi mama se simte nedreptățită. Și pe bună dreptate, nu?
 |
| Mama mea preaiubită care s-a înspăimântat de tocurile mele și-a scuipat în sân |
***
Această poveste (și multe altele) este inclusă în noua mea carte autobiografică intitulată Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur. Să te înscrii la scrisoare dacă vrei să știi când apare. Ca și mai sus, plănuiesc să o ofer CADOU celor care mă urmăresc și mă sprijină.
***
Dacă ai apreciat, te rog dă și tu un like, share, lasă un comentariu (engleza-i la putere = romgleza) sau alătură-te la formidabila pagină de Facebook.
Pe YouTube am diferite vlog-uri interesante.
Pe YouTube am diferite vlog-uri interesante.
Ori poate-ți place Twitter, Instagram, Pinterest, LinkdIn, Hi5, My Space, Google+, etc.
Sunt peste tot, da.
Mă mir că am timp să respir.
Dar mai ales nu uita să mă urmărești și să-mi citești cărțile pe Amazon.
Multe sunt în engleză dar sunt foarte ușor de citit.
***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să primești cărți și alte obiecte GRATIS.
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.
